Grecia a inceput discutiile cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), ai Comisiei Europene si ai Bancii Centrale Europene (BCE) pentru a stabili detaliile tehnice ale mecanismului de ajutor aprobat de tarile zonei euro.
Delegatii nu au facut nicio declaratie la sosirea la reuniune, ce are loc in cadrul Ministerului de Finante, relateaza Les Echos, potrivit NewsIn.

Potrivit oficialilor de la Atena, discutiile vor dura zece zile.

Ministrul grec de finante, George Papaconstantinou, urmeaza sa analizeze impreuna cu expertii punerea in aplicare a "unui program de politici economice pe o perioada de trei ani, care ar putea fi sustinut prin ajutoare financiare de la tarile din zona euro si de la FMI, in cazul in care autoritatile grecesti vor decide sa solicite activarea mecanismului", potrivit unui comunicat al Ministerului de Finante.

Discutiile vin la o zi dupa ce Atena a plasat cu succes in piata titluri cu scadenta la trei luni in valoare de 1,95 miliarde euro.

Papaconstantinou a spus ca emisiunea a redus nevoia de imprumut a Greciei in luna mai la 10 miliarde euro. El a mai spus ca, pentru luna mai, Grecia va obtine fonduri din piete sau cu ajutorul mecanismului.

Grecia va decide activarea mecanismului de ajutoare europene in momentul in care va considera necesar, iar acest moment depinde de conditiile de creditare si de progresul discutiilor cu FMI si UE, a mai spus ministrul.

Randamentul titlurilor de stat grecesti a continuat sa creasca marti, la un nou nivel record, de peste 7,8%.

Comisia Europeana a cerut marti Greciei sa precizeze masurile suplimentare pe care le are in vedere pentru reducerea deficitului in 2011 si 2012.

La randul sau, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a lasat sa se inteleaga ca dobanda de 5% prevazuta pentru ajutoarele de zona euro este prea ridicata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri