Presedintele american Barack Obama a discutat din nou telefonic cu cancelarul german Angela Merkel despre situatia economica din Europa, a anuntat Casa Alba.
Purtatorul de cuvant al Presedintiei americane a declarat ca cei doi lideri au discutat despre cat de important este ca tarile europene sa faca "pasi hotarati" pentru a construi increderea pe piete, potrivit NewsIn.

Obama si Merkel au mai discutat despre problemele economice din Europa si vineri.

Ministrii din finante din Zona euro s-au intalnit duminica la Bruxelles, pentru a discuta despre infiintarea unui nou Mecanism de verificare, pentru a preveni extinderea crizei elene.

Mecanismul, care este comparat cu un FMI european, ar fi valabil pentru cele 16 state membre ale Zonei euro. Unii lideri vor ca detaliile proiectului sa fie definitivate pana luni dimineata, inainte de deschiderea pietelor. Dar alte tari, precum Marea Britanie, se opun unei sustineri pe scara atat de larga.

Vineri, liderii din cele 16 tari membre au aprobat un credit de 110 miliarde de euro pentru Grecia, sustinut de UE si FMI.

De asemenea, ei au ajuns la un acord privind pasii care trebuie facuti pentru a apara euro, accelera reducerile bugetare si asigura controlul deficitelor.

Potrivit presei, ei ar vrea sa ajunga la un acord pentru un fond de circa 70 de miliarde de euro, care sa fie disponibil imediat pentru tarile care se confrunta cu probleme.

Desi ajutoarele financiare sunt interzise prin tratatele de aderare la UE, CE intentioneaza sa foloseasca prerogativele in "situatii exceptionale", care au permis anterior ajutarea unor state precum Ungaria, Letonia sau Romania.

Dar Comisia incearca sa obtina aprobare si pentru un mecanism mult mai ambitios, care ar putea fi folosit pentru a finanta imprumuturi de sute de miliarde de dolari. Potrivit BBC, oficiali din Comisia Europeana au lucrat in weekend la aceste planuri.

Potrivit propunerilor, CE ar urma sa imprumute bani pentru Mecanismul de stabilizare direct de pe piete, pentru a garanta imprumuturilor tarilor cu probleme.

Oficialii spera ca acest sistem sa impiedice criza elena sa se raspandeasca si in alte tari din Zona euro care au deficite sau datorii mari si crestere economica redusa, precum Portugalia, Spania sau Irlanda.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri