In prima zi a sezonului de cumparaturi pentru sarbatorile de iarna din Statele Unite ale Americii, retailerii au inregistrat vanzari de opt miliarde de dolari, cu 0,9% sub nivelul consemnat in urma cu un an, potrivit firmei de cercetare din domeniu, ShopperTrak, citata de Reuters. Sezonul de cumparaturi debuteaza vineri, dupa Ziua Recunostintei.
Potrivit ShopperTrak, in 2004, volumul vanzarilor din aceasta zi s-a plasat pe a doua pozitie in topul celor mai profitabile zile din an, dupa sambata de dinaintea Craciunului. "Desi cifrele din acest an sunt relativ similare cu cele din 2004, acest lucru nu este neaparat negativ intrucat anul trecut a fost unul de execeptie.

Desi din punct de vedere statistic vanzarile de vineri sunt importante, ele nu reprezinta un model pentru intreg sezonul. Consumatorii ar putea sa mai astepte pana sa inceapa cumparaturile pentru sarbatori", a declarat Michael Niemira, economist sef si director de cercetare la International Council of Shopping Centers. Incasarile din intervalul noiembrie-decembrie reprezinta circa un sfert din vanzarile inregistrate de companii pe tot parcursul anului, iar principalii beneficiari sunt comerciantii de bijuterii, electronice si confectii.

Printre grupurile de retail care au obtinut vineri incasari importante se numara si Wal-Mart, cel mai mare lant comercial de pe plan mondial. "Am fost incantati de vanzarile inregistrate vineri si credem ca strategia agresiva pe care am abordat-o a dat roade", a declarat purtatorul de cuvant al Wal-Mart, Gail Lavielle. Potrivit reprezentantilor companiei, cumparatorii s-au grabit sa achizitioneze computere si jucarii la preturi reduse.

Pentru luna noiembrie, Wal-Mart a estimat o crestere a vanzarilor de 4,3%, pentru magazinele americane deschise de cel putin un an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri