Agentia de evaluare financiara Moody’s Investors Service a anuntat ca Marea Britanie isi va pastra calificativul superior in cazul in care guvernul va mentine politica de reduceri bugetare prin implementarea masurilor de austeritate propuse, informeaza Bloomberg, citat de NewsIn.
"Implementarea cu succes" a masurilor propuse de ministrul de finante George Osborne in noul plan bugetar va aduce nivelul datoriei publice a Marii Britanii "putin sub" 90% din produsul intern brut in anul fiscal 2013-2014, dupa care acesta va continua sa scada gradual, conform anuntului publicat vineri de Moody’s.

"Economia politica a Marii Britanii este favorabila reducerilor bugetare severe care vor fi necesare pentru restabilirea echilibrului in finantele publice. In aceste conditii, este cel mai probabil ca, in afara de anumite conditii extreme, capacitatea de indatorare a Marii Britanii sa fie in continuare sustenabila cu ratingul "Aaa"", se mentioneaza in nota agentiei.

Rezultatele sondajelor si datele despre ocuparea fortei de munca sugereaza ca ritmul revenirii economiei Marii Britanii este mai puternic decat o sugereaza cifrele referitoare la PIB, au mai spus analistii Moody's. Economia a crescut cu 0,3% in primul trimestru, dupa ce a reusit sa iasa din cea mai grava recesiune de la cel de-al Doilea Razboi Mondial, in ultimele trei luni ale lui 2009. Cu toate acestea, analistii Moody's au subliniat ca exista anumite "riscuri de implementare", asociate bugetului, inclusiv potentialul impact al masurilor de austeritate asupra cresterii economice.

Planul bugetar propus de Osborne include reduceri ale cheltuielilor de pana la 85 miliarde de lire sterline (129 miliarde dolari), echivalentul a 5,7% din PIB, conform estimarilor Institutului pentru Studii Fiscale, citat de Bloomberg.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri