Grupul german Henkel a raportat pentru primul semestru al anului o crestere a vanzarilor de 9,8%, pana la 7,4 mld. euro si un profit net aproape dublu - 532 mil. euro - fata de aceeasi perioada din 2009.
Henkel a obtinut in primul semestru din 2009 un profit net de 260 mil. euro si vanzari de 6,7 mld. euro.

De asemenea, in zona Europa, Africa si Orientul Mijlociu vanzarile s-au majorat cu 8,2%, pana la 4,44 mld. euro.

Pe de alta parte, in al doilea trimestru al anului Henkel a generat vanzari de 3,8 mld. euro. Acest rezultat a fost generat in mare parte de catre diviziile Adezivi Tehnologii si Produse Cosmetice/ de Toaleta, care au inregistrat cresteri organice de 13,6 procente, respectiv 5 procente. Divizia Detergenti a inregistrat cresteri ale volumelor, datorita in special campaniilor promotionale, in timp ce vanzarile organice s-au diminuat cu 1,5 procente.

Pe baza estimarilor pentru anul in curs, Henkel se asteapta ca economia globala sa creasca cu circa 3,5%. In plus, compania se asteapta la o crestere de peste 25% pentru anul fiscal 2010 a profitului operational ajustat si a castigurilor per actiune prefrentiala.

La inceputul anului 2010, Henkel Romania, subsidiara locala a grupului german Henkel, a finalizat achizitia terenului pentru cea de-a treia unitate de productie pentru adezivi, insa planurile de investitii pentru aceasta fabrica vor fi confirmate odata cu “relansarea sectorului constructii”, spunea la momentul respectiv Liviu Sfrija, presedintele Henkel Romania.

Henkel Romania a raportat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 571 milioane lei (135 mil. euro), in scadere cu circa 2,8% fata de 2008. divizia produse cosmetice/de toaleta a inregistrat “rezultate bune”, pe fondul evolutiei segmentului produselor pentru ingrijirea parului.

Henkel CEE coordoneaza in prezent activitatea din 32 de tari: Austria, Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazakhstan, Kosovo, Kyrgyzstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Mongolia, Montenegru, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tajikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan.

Infiintata in 1994 ca filiala a companiei Henkel Austria (devenita in 1998 Henkel Central Eastern Europe), Henkel Romania are in prezent 500 de angajati, iar portofoliul sau cuprinde peste 30 de marci, de la produse cosmetice, detergenti, adezivi comerciali si profesionali pana la tehnologii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri