Polonia va mentine datoria publica sub 55% din PIB pana in 2013

Polonia va mentine datoria publica sub 55% din PIB pana in 2013, potrivit planului economic pe termen de patru ani definitivat de guvernul de la Varsovia, care prevede reduceri ale cheltuielor si majorari de impozite.

Planul estimeaza o crestere a datoriei publice la 54,7% din PIB in acest an, care va scadea insa pana la 53,7% din PIB pana in 2013. Estimarile iau in calcul accelerarea cresterii economice la 4,8% din PIB pana in 2012, care va incetini apoi la 4,1% din PIB anul urmator, informeaza Mediafax.

Polonia livreaza 80% din exporturi in alte state ale Uniunii Europene si mizeaza pe redresarea statelor membre occidentale, precum si pe efectul pozitiv al gazduirii campionatului european de fotbal in 2012.

Autoritatile poloneze anticipeaza accelerarea cresterii economice in zona euro la circa 2% in 2012 si stabilizarea la acest nivel in anul urmator.

Polonia este singurul stat din UE care a evitat recesiunea in 2009, dar ritmul de dezvoltare a incetinit puternic, la 1,8% din PIB. In consecinta, deficitul bugetar s-a adancit la 7,1% din PIB.

Guvernul s-a angajat sa reduca deficitul sub limita de 3% acceptata in UE pana in 2012, dar premierul Donald Tusk a declarat ulterior ca tara ar putea avea nevoie de inca un an.

Potrivit planului guvernului, deficitul bugetar va fi de 80 de miliarde de zloti in acest an (26,7 miliarde dolari), urmand sa scada la 75,8 miliarde zloti in 2011, 47,8 miliarde zloti in 2012 si 23,4 miliarde zloti in 2013.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri