Portugalia va cere sprijin financiar din partea Uniunii Europene si FMI, daca Parlamentul nu va aproba bugetul pentru 2011, a declarat ministrul de Finante Fernando Teixeira dos Santos, care nu stie ce masuri de austeritate ar mai putea fi luate, daca scepticismul investitorilor va persista, scrie Mediafax care citeaza Reuters.
Guvernul socialist a inclus masuri drastice de austeritate in proiectul de buget, precum majorarea taxei pe valoarea adaugata cu doua puncte procentuale, la 23%, si reducerea salariilor cu 5%, dar trebuie sa obtina sprijinul opozitiei pentru aprobarea acestuia.

Teixeira dos Santos a fost intrebat de publicatia Publico daca masurile de austeritate prevazute in buget vor fi si ultimele, iar el a replicat ca nu stie ce altceva s-ar mai putea face.

"Sper si am incredere ca aceste masuri vor avea un impact imediat, dar trebuie sa asteptam sa vedem ce se intampla. Pietele nu se mai satura de masuri de austeritate de acest tip", a spus ministrul.

Spreadul obligatiunilor portugheze a atins un maxim istoric la sfarsitul lunii septembrie, din cauza temerilor legate de capacitatea guvernului de a reduce deficitul bugetar.

Guvernul intentioneaza sa reduca in 2011 deficitul bugetar la 4,6% din PIB, de la un nivel estimat pentru acest an de 7,3%.

Teixeira dos Santos a aratat ca cea mai mare ingrijorare a pietei este ca proiectul nu va fi aprobat in Parlament si se va declansa astfel o criza politica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri