UE vrea sa reduca importurile din Asia prin introducerea de noi reguli la etichetare

Uniunea Europeana (UE) ar putea introduce anul viitor noi reguli privind etichetarea produselor, in urma unui vot in Parlamentul de la Strasbourg, pentru a proteja producatorii autohtoni de incaltaminte, surubelnite si alte bunuri de importurile ieftine din Asia, prin mentionarea obligatorie a tarii de origine, transmite agentia Reuters, preluata de Mediafax.

"In urma sprijinului puternic dat de Parlament, speram ca noile reguli sa fie convenite in prima jumatate a anului viitor", a declarat Cristiana Muscardini, conservator italian care a promovat dezbaterea in legislativul UE.

Eurodeputatii au votat cu 525 de voturi "pentru" si 49 "impotriva" propunerea ca incaltamintea, imbracamintea, produsele din piele, mobila si produsele industriale importate, de ordinul miliardelor de euro, sa poarte obligatoriu o eticheta care sa mentioneze provenienta, atunci cand sunt comercializate in cele 27 de state membre.

Votul, la care s-au abtinut 44 de parlamentari, permite inceperea discutiilor intre eurodeputati si guvernele nationale, referitoare la introducerea unor reglementari la nivelul Uniunii.

Este de asteptat ca negocierile sa dureze si sa scoata in evidenta diferentele de opinie intre parlamentarii UE si statele membre, punand in opozitie tarile cu baze mari de productie si cele care mai mult importa si distribuie produse straine.

State precum Italia, Spania si Portugalia au insistat de mult timp pentru obligativitatea etichetei "Fabricat in", despre care spera sa descurajeze importurile ieftine, precum mobila si tiglele pentru acoperisuri din China, imbracamintea indiana si incaltamintea vietnameza, prin loialitatea consumatorilor din UE pentru produsele fabricate in Europa.

Aceste tari sustin ca principalii parteneri comerciali ai UE, intre care China, SUA si Japonia, au deja reguli similare referitoare la originea produselor importate.

Alte state, precum Suedia si China, califica legea drept parte a protectionismului care pune in pericol competitivitatea Europei si iesirea din criza economica.

Ingrijorate de birocratie si scaderea profiturilor, aceste state vor ca mentionarea tarii de origine a produselor sa ramana optionala.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri