Modificarea Tratatului de la Lisabona, pe agenda summit-ului UE

Germania si Franta, puteri dominante ale Uniunii Europene, vor incerca in prima zi a Consiliului european de toamna, sa convinga restul statelor membre ca tratatul de la Lisabona trebuie modificat pentru a se evita declansarea unor noi crize financiare, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Planul franco-german, care prevede revizuirea tratatului pentru crearea unui sistem permanent de rezolvare a problemelor generate de datoriilor suverane, de tipul celor din Grecia, ar putea isca dezbateri intense la summitul de doua zile de la Bruxelles, desi exista semne de crestere a sprijinului.

La reuniune ar urma sa fie aprobat un nou set de reguli bugetare, inclusiv sanctiuni mai aspre pentru statele care nu reusesc sa tina sub control deficitele si datoriile.

Discutiile se vor concentra pe modificarea tratatului, perspectiva considerata ingrijoratoare de unele state, in conditiile in care documentul a intrat in vigoare acum zece luni, dupa opt ani de negocieri.

Premierul finlandez Mari Kiviniemi a anuntat ca sprijina revizuirea tratatului, desi Finlanda a sugerat initial, in aceasta saptamana, ca se va opune.

"Zona euro are nevoie de un mecanism credibil anticriza, pentru a asigura stabilitatea financiaza a zonei euro. Daca acest nou sistem are nevoie de schimbarea tratatului, atunci asa sa fie", a spus Kiviniemi.

Grecia ar putea la randul ei sa acorde un sprijin limitat modificarii documentului, ca si Polonia, care nu este insa de acord cu sanctiunile politice, precum suspendarea dreptului de vot al tarilor care nu respecta regulile bugetare.

Ministrul francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a declarat ca statele membre incep sa devina favorabile propunerii franco-germane, pe care o considera un cadou pentru Europa.

"Exista un simt al realitatii care va triumfa la sfarsitul zilei", a afirmat Lellouche, chiar daca se asteapta si la unele "dramatizari" la summit. El a recunoscut ca este posibil sa nu se ajunga joi la un acord in aceasta privinta.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat ca cererea Germaniei de suspendare a drepturilor de vot ale tarilor care nu tin bugetele sub control este "inacceptabila".

Barroso a aratat ulterior ca revizuirea tratatului poate fi discutata, daca este necesara pentru imbunatatirea capacitatii de reactie a UE la crizele economice si financiare.

Orice modificare a tratatului UE trebuie aprobata in unanimitate si ratificata de statele membre, fie prin votul Parlamentului fie prin referendum. Schimbarea trebuie aprobata si de Parlamentul European.

Cancelarul german Angela Merkel spera sa convinga si alti lideri europeni ca sunt necesare ajustari minore.

Merkel vrea si ca presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, sa primeasca la summit mandatul de a analiza cum poate fi implementat proiectul.

Franta si Germania vor ca propuneri concrete de modificare a tratatului sa fie pregatite pana la viitorul summit UE din martie 2011.
Obiectivul Germaniei este ca schimbarile sa intre in vigoare inainte de 2013, cand expira mecanismul temporar destinat crizelor datoriilor din zona euro, de 440 miliarde euro, numit Fondul European de Stabilitate Financiara.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri