Portugalia evita o criza politica printr-un acord asupra bugetului pentru 2011

Guvernul minoritar socialist din Portugalia a evitat o criza politica de amploare printr-un acord cu opozitia social-democrata pentru bugetul pentru 2011, statul portughez fiind unul dintre cele mai vulnerabile din zona euro, din punct de vedere financiar, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
"Este o victorie pentru Portugalia si pentru portughezi, care a demonstrat ca este posibil un acord in problemele esentiale care ne influenteaza viitorul", a declarat Eduardo Catroga, negociator din partea social-democratilor.

Autoritatile de la Bruxelles, investitorii si marile banci din Portugalia au exercitat presiuni asupra ambelor parti pentru un acord referitor la buget.

Premierul Jose Socrates s-a nagajat sa reduca deficitul bugetar la 4,6% din PIB in 2011, de la 7,3% in acest an, si avea nevoie ca opozitia sa sprijine proiectul sau sa se abtina. Votul in Parlament, in prima lectura, este programat pentru miercuri.

Acordul exclude masuri precum majorarea TVA, ceea ce reduce veniturile bugetare, a declarat ministrul de Finante Fernando Teixeira dos Santos.

El a aratat ca veniturile mai mici trebuie compensate prin incasari din alte surse.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri