Vanzarile totale ale grupului Aviva la nivel global, au crescut cu 5% pana la suma de 35,9 miliarde lire sterline, in primele nou luni ale anului, comparativ cu acum un an cand se situau la valoarea de 34,1 miliarde de lire sterline, a anuntat grupul.
La nivel de structura a vanzarilor, produsele de economisire pe termen lung au crescut cu 6%, de la 27,1 miliarde de lire sterline la 28,6 miliarde lire; din care vanzarile totale asigurari de viata si pensii au avut principala contributie la avansul inregistrat, de 6%, in timp ce vanzarile totale din investitii au stagnat.

Totodata, valoarea primelor brute subscrise nete din asigurari generale si de sanatate au sporit cu 4%, de la 7 miliarde de lire sterline pana la 7,3 miliarde lire sterline.

„Profitabilitatea vanzarilor noi s-a imbunatatit si suntem pe punctul de a ne indeplini obiectivul de generare a unui important capital operational de 1,5 miliarde lire sterline in 2010. Ne concentram pe urmatoarea faza a dezvoltarii noastre; Aviva isi va consolida pozitia geografica in pietele cheie, prin utilizarea atuurilor de care dispune, atat pe segmentul asigurarilor de viata cat si al asigurarilor generale”, a afirmat Andrew Moss (foto), director general Aviva plc.

Strategia viitoare a gruplui vizeaza o concentrare pe pietele cu potential de crestere si cu economii de scara, dar si o reducere a costurilor de 200 milioane lire sterline si o crestere a eficientiei cu 200 milioane de lire sterline pana la finalul anului 2012.

In acelasi timp, vanzarile totale ale Aviva Europa au crescut cu 10% pana la 13.059 milioane lire sterline, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut cand erau de 11.829 milioane lire sterline.

De asemenea, vanzarile produselor de economisire pe termen lung au crescut cu 12% pana la 11.591 milioane lire sterline, de la 10.394 milioane lire sterline, acum un an. Si vanzarile de asigurari de viata si pensii au crescut cu 9% pana la 10.640 milioane lire sterline, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut cand erau de 9.770 milioane lire sterline.

Primele nete subscrise din asigurari generale si de sanatate au crescut cu 2% pana la 1.468 milioane lire sterline. In aceeasi perioada a anului trecut valoarea primelor nete subscrise erau de 1.435 milioanel lire sterline.

Grupul Aviva si-a inceput activitatea de asigurari de viata in Romania in 2000, avand in prezent un portofoliu de peste 50.000 de clienti (excluzand asigurarile credit life) si fonduri in administrare de 27 milioane de lire sterline. Din anul 2007 Aviva detine si o companie de pensii care se ocupa de administrarea fondului de pensii obligatorii Pensia Viva, care in prezent are un portofoilu de peste 370.000 de clienti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri