Duminica seara, cand prognozele erau din cele mai pesimiste, o solutie de compromis in chestiunea subventiilor la exporturile de produse agricole a fost in cele din urma gasita si acceptata.

Documentul final al reuniunii Organizatiei Mondiale a Comertului, de la Hong Kong, s-a incheiat cu un acord prin care tarile in curs de dezvoltare au acceptat oferta Uniunii Europene de a elimina subventiile la exporturi in agricultura pana in 2013 si nu in 2010 cum au cerut ele initial.

Cele 149 de state membre ale OMC spera ca acest acord sa deschida calea ajungerii, anul viitor, la un tratat privind liberalizarea schimburilor comerciale internationale. Din pacate, releva presa internationala, la alte capitole de pe agenda reuniunii s-au inregistrat prea putine progrese, motiv pentru care multi analisti au vazut in acordul la care s-a ajuns, dupa zile intregi de negocieri, doar o intelegere ce a salvat reputatia OMC si a impiedicat esecul total al reuniunii. S-a decis ca, in perioada urmatoare, sa fie continuate negocierile pe teme importante, cum sunt reducerea taxelor la importurile de produse agricole si liberalizarea comertului cu produse industriale.

Corespondentii agentiilor de presa au mai marcat un pas pozitiv: tarile africane producatoare de bumbac au avut castig de cauza prin suspendarea de catre SUA, din 2006, a subventiilor acordate producatorilor lor de bumbac, fie ele si partiale, subventii ce ruineaza, practic, economiile africane.

Peter Mandelson: Acordul OMC, un succes al UE

Comisarul european pentru Comert, Peter Mandelson, a calificat negocierile comerciale din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) drept un succes, ca urmare a sustinerii de care a beneficiat din partea statelor membre ale Uniunii Europene in cadrul furtunoaselor negocieri consacrate agriculturii.

"A fost o saptamana buna pentru Uniunea Europeana, la finalul unui an dificil", a spus Mandelson la o conferinta de presa, organizata dupa realizarea acordului privind eliminarea subventiilor pentru exporturile agricole, pana in 2013. "Europa a reusit si sunt mandru de acest fapt", a spus Mandelson. La inceputul anului viitor, releva corespondentul Reuters, Mandelson si comisarul european pentru Agricultura, Marian Fischer Boel, care au condus delegatia UE, se vor confrunta cu noi presiuni, dat fiind ca discutiile din cadrul OMC se vor axa pe tarifele aplicate importurilor agricole. "Daca nu ne vom intelege in privinta reducerii tarifelor, negocierile in domeniul agricol nu vor progresa si, in consecinta, nici runda de la Doha", a avertizat reprezentantul american pentru Comert, Rob Portman.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri