Uniunea Europeana si Fondul Monetar International au convenit sa acorde Irlandei un imprumut de urgenta de 80-90 miliarde euro, iar oficialii celor trei parti au inceput luni dimineata sa puna la punct detaliile acordului, in timp ce guvernul de la Dublin finalizeaza un buget de austeritate.
Negocierile care au inceput joi la Dublin, intre expertii UE si FMI si guvernul local, au dat nastere duminica la o intelegere pentru un program de finantare externa de 80-90 miliarde euro, care are ca principale obiective solutionarea crizei bancare si reducerea deficitului bugetar din Irlanda, transmite Reuters.

Oficialii spera ca decizia va stabiliza pietele financiare, unde dobanzile platite de statul irlandez pentru imprumuturi au crescut la niveluri uriase, propagand un val de ingrijorare in zona euro, indeosebi in privinta Portugaliei si Spaniei, state care au de asemenea deficite si datorii mari, informeaza Mediafax.

Guvernul Irlandei pregateste totodata un program de austeritate pe patru ani, care ar putea fi prezentat la inceputul acestei saptamani si vizeaza probabil reducerea deficitului bugetar cu 15 miliarde euro.

Executivul de la Dublin a anuntat inca din luna octombrie ca lucreaza la un pachet de reduceri de cheltuieli si cresteri de taxe menite sa taie deficitul bugetar record. Costurile de imprumut au continuat insa sa urce, un acord de finantare externa cu participarea FMI devenind inevitabil.

Printre masurile cuprinse in programul de austeritate s-ar putea numara o noua taxa pe proprietate si taieri ale unor beneficii si servicii sociale. Totodata, reducerile de impozit aplicate populatiei cu venituri mari ar putea sa dispara.

Irlanda este cel de-al doilea stat din zona euro care intra intr-un acord cu FMI, dupa ce Grecia a semnat in luna mai pentru un program de finantare externa de 110 miliarde euro de la UE si creditorul de la Washington.

Un plan de restructurare a bancilor irlandeze este considerat elementul central al programului international de "bailout", iar ministrul Finantelor, Brian Lenihan, a declarat duminica intr-o conferinta de presa ca institutiile de credit locale vor deveni "semnificativ mai mici" si ar putea vinde active care nu au legatura cu operatiunile de baza.

Comisarul european pentru Economie si Politica Monetara, Olli Rehn, a afirmat ca expertii Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si FMI vor pregati pana la sfarsitul lunii noiembrie un pachet de imprumuturi pe trei ani.

Marea Britanie, care nu face parte din zona euro, a anuntat la randul sau ca va participa la efort cu un ajutor bilateral de sapte miliarde lire (8,15 miliarde euro) pentru Irlanda.

Programul de ajutor stabilit de Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI) pentru Irlanda calmeaza temerile si consolideaza increderea pietelor, apreciaza ministrul de Finante al Portugaliei, stat care ar putea fi nevoit sa apeleze la sprijin financiar extern
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri