Personalul de la sol apartinand companiei Air France, de pe Aeroportul francez Orly, a votat in favoarea reluarii grevei impotriva deciziei de suspendare a unui muncitor, dupa ce o insotitoare de zbor si-a pierdut viata in urma unui accident, relateaza AFP.
In aceste conditii, cursele de pe acest aeroport ar putea suferi, in continuare, intarzieri.
Operatorul aerian francez a anuntat ca va putea efectua 70 la suta din cursele programate pentru ieri, de pe Aeroportul Orly - din sudul Parisului - in ciuda grevei personalului de la sol.

Greva angajatilor Air France, intrata deja in ziua a patra, a fost demarata la sfarsitul saptamanii trecute, in semn de protest fata de suspendarea unui muncitor dupa ce o insotitoare de zbor a cazut, in mod accidental, de pe scara mobila, in timp ce pasagerii coborau din avion. Ulterior, angajata respectiva a decedat.

Sute de pasageri au fost blocati, la sfarsitul saptamanii trecute, in Aeroportul Orly, in conditiile in care in aceasta perioada a inceput vacanta scolarilor parizieni.

Sindicatele au cerut ca muncitorul suspendat sa-si recapete locul de munca si ca audierea programata pentru data de 3 martie, pentru stabilirea eventualei concedieri a acestuia, sa fie anulata.
Jean-Cyril Spinetta, presedintele Air France, a declarat insa ca nu va suspenda masurile disciplinare.
Politia aeroportului continua cercetarile in cazul mortii insotitoarei de zbor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri