Autoritatea de reglementare a sectorului financiar din Ungaria, PSZAF, recomanda bancilor sa ajute clientii sa schimbe imprumuturile in franci elvetieni cu credite in euro, intrucat moneda unica este mai putin instabila fata de forint, transmite Bloomberg, preluat de Mediafax.
"Trecerea la imprumuturi in euro face ca ratele sa fie mai stabile si mai predictibile", se arata intr-o scrisoare publicata pe site-ul PSZAF pe 7 ianuarie.

In 2010, forintul s-a depreciat cu 3,1% fata de euro si cu 18,2% fata de franc, inregistrand cea mai slaba performanta in randul a peste 20 de monede ale unor state emergente analizate de Bloomberg.

Pe 8 septembrie 2010, forintul a atins un minim istoric de 226,415 unitati pentru un franc elvetian.

In timpul tranzactiilor de luni, forintul s-a depreciat la Budapesta cu 0,3%, la 223,64 unitati pentru un franc.

Marea majoritate a bancilor din Ungaria care acorda imprumuturi in valuta sunt detinute de institutii financiare din regiunea euro si se pot finanta mai usor in euro decat in franci, potrivit PSZAF.

Aproape 98% din imprumuturile in valuta din Ungaria sunt credite pe termen lung pentru automobile sau locuinte, fiind foarte probabil ca statul ungar sa adopte euro inainte ca acestea sa ajunga la maturitate, se mai arata in scrisoare.

Premierul Viktor Orban a declarat in decembrie ca asteptarile ca Ungaria sa treaca la euro inainte de sfarsitul acestui deceniu ar fi nerealiste.
Scrisoarea se concentreaza pe imprumuturile in franci elvetieni dar afirma ca aceleasi argumente sunt valabile si pentru cele in yeni japonezi sau dolari americani.

Imprumuturile in valuta reprezentau la sfarsitul lui iunie 72% din totalul creditelor acordate populatiei, dintre care 91% in alte monede decat euro, majoritatea in franci elvetieni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri