Zona euro nu a convins inca investitorii ca problema datoriilor este sub control, iar propagarea crizie in alte state ar putea afecta revenirea economiei globale, a declarat directorul general adjunct al Fondului Monetar International (FMI), Naoyuki Shinohara, citat de Bloomberg, preluat de Mediafax.
"Deocamdata se pare ca propagarea crizei datoriilor din Europa in zone din afara regiunii este limitata. Cu toate acestea, daca problemele legate de datoriile statelor europene se vor amplifica, trebuie sa avem in vedere ca aceasta situatie poate aduce riscuri negative serioase", a afirmat Shinohara.

Liderii europeni au indicat ca sunt pregatiti sa-si amplifice eforturile de a limita criza care a aparut anul trecut, din cauza careia Grecia si Irlanda au fost nevoite sa ceara ajutor fianciar. Cancelarul german, Angela Merkel, si-a exprimat in aceasta saptamana determinarea de a lua orice masura este necesara pentru a combate turbulentele din zona euro.

Yeldurile cerute de investitori pentru a cumpara obligatiuni elene si irlandeze, in locul celor germane, raman foarte ridicate, in pofida pachetelor de salvare, a subliniat oficialul FMI.

"Aceasta inseamna ca scepticismul pietelor legat de sustenabilitatea datoriilor nu a fost inlaturat. Este important ca tarile sa-si reduca deficitele bugetare, insa ele trebuie sa rezolve si problemele structurale, inclusiv sprijinirea cresterii economice si reducerea somajului", a spus el.
Euro s-a depreciat in fata dolarului ca urmare a declaratiilor lui Shinohara.

"Anuntarea masurilor pe care le-ar putea lua oficialii Uniunii Europene in privinta majorarii capacitatii fondurilor de sustinere ale statelor de la periferie ar putea dura ceva timp. As fi mai degraba tot un vanzator de euro", a afirmat Mansoor Mohi-uddin, analist la UBS.
Shinohara a gestionat politica valutara a Japoniei in perioada iulie 2007-iulie 2009.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri