China a majorat dobanzile de politica monetara, pentru temperarea inflatiei, pentru a doua oara in ultimele sase saptamani, iar masura a avut un impact negativ asupra burselor internationale, transmite Reuters, conform Mediafax.
Momentul adoptarii masurii, in ultima zi de sarbatoare a noului an chinezesc, reprezinta o surpriza, desi investitorii se asteptau la noi decizii de inasprire a politicii monetare, in vederea atenuarii presiunilor de crestere a preturilor, in special pe piata imobiliara.

Dobanda de referinta pentru depozitele pe termen de un an a fost majorata cu 0,25 puncte procentuale, la 3%, iar rata pentru creditele pe un an a fost marita intr-o proportie similara, la 6,06%, a anuntat Banca Chinei.

Analistii estimeaza ca inflatia s-a accelerat in ianuarie la 5,3%, cel mai rapid ritm din peste doi ani, ca urmare a cresterii preturilor alimentelor.

"Este prima majorare a dobanzilor in Anul Iepurelui, dar nu va fi si ultima", a declarat Xu Biao, analist la China Merchants Bank din Shenzhen.
In urma informatiei, indicele pan-european FTSEurofirst 300 era, la ora 12:15 GMT, in scadere cu 0,5%.

Pretul petrolului destinat pietei americane, cu livrare in martie, a scazut cu 1,36%, la 86,12 dolari pe baril.

Petrolul Brent, de referinta la bursa din Londra, era tranzactionat in scadere cu1,25 dolari, la 98 dolari pe baril.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri