Ministrul muncii crede ca institutiile bancare ar trebui sa nu se mai cramponeze de cartile de munca.
Gheorghe Barbu nu stie cand se vor termina negocierile pentru Codul muncii. Deocamdata, el pare sa le dea dreptate patronilor.

Ce vor castiga patronii din noul Cod al muncii ?

Nu castiga nici un patron nimic. Un patron, conform propunerilor facute, din punct de vedere al angajarii fortei de munca, ar putea sa-l aduca mai usor pe un angajat pentru ca perioada determinata pe care o propunem noi este mai flexibila decat inainte, cand era o exceptie de la regula. Pe de alta parte, patronul n-ar mai fi obligat sa obtina acordul sindicatului pentru stabilirea normelor de munca, ci doar consultarea sindicatelor, pentru ca mi se pare firesc sa fie acest lucru. Pe de alta parte, in perioada de proba, daca constata ca un angajat nu e in stare, e incompetent pentru ce a fost angajat, poate sa-i dea un preaviz de cateva zile si sa-i spuna ca nu corespunde, la revedere.

Sindicatele spun ca in aceste conditii, probabil ca regula vor deveni contractele pe perioada determinata, si nu cartile de munca.

Dumnealor se tem ca se vor imputina contractele de munca, in favoarea celor pe o perioada determinata.Noi spunem ca nu se poate ca, in aceasta perioada determinata, care va fi de maxim 24 de luni, sa fie mai mult de trei angajari consecutive. Daca dupa cele 24 de luni locul de munca mai este mentinut pentru a se face angajare pe el, se transforma in contract de munca pe perioada determinata.

Angajatii pe perioada determinata nu vor mai putea sa faca credite la banca...

Aceasta este o problema pe care mi-au sesizat-o sindicatele si pe care am adresat-o intr-o scrisoare catre toate bancile ca sa ne raspunda daca este un lucru real aceasta afirmatie.

Cand ati facut aceasta scrisoare?

Acum cateva zile.

Si ati primit raspuns ?

Inca nu. Problema este urmatoarea: cand te angajezi sa-ti faci o casaa Dar eu intreb ce siguranta are banca daca cineva are contract pe o perioada nedeterminataa

Banca are dreptul sa-si aleaga conditiile pe care le doreste.

E problema bancii. In Europa si America cu ce garanteaza cetateanul care isi ia un credit pentru o casa ? Cu casa respectiva. Asta e problema.

Acesta este creditul ipotecar. Dar in Romania exista si credite imobiliare in care nu se garanteaza cu casa respectiva, ci cu salariul si un girant.

Eu vreau sa va spun ca daca acest lucru se va intampla, bancile o sa aiba atatia bani incat n-o sa aiba ce sa faca cu ei si o sa-si adapteze conditiile. Deja multe banci din Romania au in aceasta tara bani imobilizati pentru ca n-au cui sa dea credite.

De unde stiti dumneavoastra acest lucru ?

Stiu acest acest lucru pentru ca m-am informat. Eu va spun ca pe piata bancara exista suficienti bani pentru ca bancile sa aiba posibilitati suficiente pentru a credita.

Aveti surse in banci care va informeaza ?

Nu conteaza daca am surse. Eu va spun ca pe piata exista o preocupare evidenta a bancilor de a acorda credite. Pana la urma din asta traiesc. Daca cumva din reglementarile privind piata muncii creditele vor scadea, trebuie sa faca ceva pentru a da credite.

Practic nu le dati de ales.

Cum nu le dau de ales ?!

Adica vrand-nevrand trebuie sa accepte contractele pe o perioada determinata la acordarea de credite.

Bancile sunt intr-o economie de piata si ele se adapteaza la acest statut. De ce este justificat din partea unei banci sa ceara existenta unui contract pe o perioada nedeterminataa Ce garantie are banca ca oricare dintre dumneavoastra cu contract pe o perioada nedeterminata pe parcursul rambursarii creditului nu vi se schimba contractul de munca sau nu sunteti concediatia Are vreo garantiea Nu are. Sa ramana cu contracte pe perioada nedeterminata, daca asta e politica lor. Eu nu le impun.

Deci n-au decat sa accepte si contractele pe perioada determinata...

Bancile n-au decat sa se adapteze conditiilor de piata din Romania.

De ce sustineti varianta patronatelor de modificare a Codului muncii ?

Cine spune ca sustin patronatelea Eu sustin varianta ministerului Muncii, nici varianta patronatelor, nici varianta sindicatelor, pe care n-o cunosc.

De ce n-o cunoasteti ?

Pai nu exista o contrapropunere, decat aceasta (arata o brosura cu actualul Cod al muncii) si pe aceasta n-o sustin, pentru ca nu cred ca face bine Romaniei. Eu nu sustin ceva legat de patronate sau de sindicate. Eu sustin ceva care cred ca va face bine economiei romanesti si va face bine atat angajatilor, cat si angajatorilor.

Ati fost vreodata patron ?

Niciodata. Am fost director de societate comerciala, pe vremea comunista.

Ce garantie aveti ca daca va fi modificat Codul muncii in aceasta forma vor veni mai multi investitori ?

Eu nu cred ca exisa in lumea aceasta cineva care sa garanteze ceva atat de cert. Noi avem datoria sa facem in Romania un mediu mai prielnic pentru afaceri. Nu incepe numai cu Codul muncii. El incepe cu predictibilitatea legislatiei, cu stabilitatea din punct de vedere fiscal si reduceri fiscale care sa incurajeze acest lucru, cu cota unica...Una din conditii este si flexibilizarea pietei muncii, astfel incat sa poata exista si o protectie buna a lucratorului si in acelasi timp angajatorul sa poata sa-si conduca mai eficient afacerile. Alte conditii sunt eliminarea sau punerea sub control a coruptiei si reducerea birocratiei.

Sa trecem la alt subiect Sindicalistii din CFR Marfa si CFR Calatori au anuntat ca vor merge chiar pana la greva generala daca salariile vor fi marite cu doar cel mult 4%.

4 % este cresterea fondului de salarii per total pentru cele 53 de companii. Fondul de salarii e una si salariul e alta. In functie de performantele lor si de reforma pe care au facut-o in anii anteriori, in functie de cresterile salariale de care au beneficiat unii si altii nu, cresterile salariale vor fi diferite de la o companie sau societate comerciala la alta.

Deci ar putea sa fie cresteri salariale si mai mari de 4%.

Da, si vor fi. Va garantez.

La care dintre aceste 53 de companii ?

Nu stiu. Fiecare minister genstioneaza fondul de salarii pentru companiile pe care le are.

Alianta a vorbit foarte mult cata vreme a fost in opozitie de sistemul de pensii private. Cand credeti ca acesta ar putea sa inceapa sa functioneze?

Sistemul de pensii private cel mai important, adica pilonul doi, cel obligatoriu administrat privat, incepe sa functioneze conform unuia dintre articole din lege in anul 2006, infiintarea agentiei de supraveghere va avea loc in anul 2007, iar contributiile incep sa se stranga in anul 2008.

"Oamenii vor fi dezavantajati"

Marian Sirbu, deputat PSD

"Contractele de munca pe perioada determinata ar trebui sa ramana o exceptie, pentru ca aceasta este regula de baza in modelul social european. Flexibilitatea despre care vorbeste domnul ministru Barbu nu are nici o legatura cu acest lucru, acu aceasta precaritate a locului de munca care se anunta. In ceea ce priveste creditele imobiliare, pina la urma fiecare banca isi face propria politica de atragere a creditelor. In cazul in care contractele pe durata determinata vor deveni o regula, oamenii vor fi dezavantajati in relatia cu banca. Existenta unui contract pe durata nedeterminata confera mai multa stabilitate salariatului, pentru ca o eventuala disponibilizare a sa ar putea sa aiba loc doar in situatii limita".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Interviuri »


Setari Cookie-uri