Fiecare dezvoltator rezidential se adreseaza unor segmente diferite de public si, bineinteles, de finantare: exclusiv Prima Casa, credit ipotecar sau un mix intre cele doua variante. Evident, ambele tipuri de credit vizeaza cumparatorii in cautarea unei locuinte. Desigur ca cel prin Prima Casa este cel mai avantajos pentru cumparator, avand avansul si dobanda minime, insa pe de alta parte, avand o limita mica de finantare, determina ca majoritatea noilor locuinte sa fie construite ieftin si in zone periferice, cu terenuri ieftine si infrastructura redusa.

"Segmentul de clienti carora alegi sa te adresezi depinde, evident, si de amplasarea proiectului pe care il vei construi. Daca detii un lot in apropierea Bucurestiului pentru care ai platit circa 100 de euro pe metru patrat, evident te vei adresa clientilor care au nevoie de programe tip Prima Casa. Orice dezvoltator gandeste proiectul in functie de terenul detinut. Nu poti dezvolta proiecte de lux in Popesti-Leordeni. Clientii interesati de locuinte de lux prefera alte zone", spune Silviu Grigorescu (foto jos), directorul general al dezvoltatorului imobiliar lituanian Hanner in Romania.

El a adaugat ca Hanner a dezvoltat proiecte "pentru clientii din clasa medie-superioara care nu se regaseau in proiectele din piata". Hanner este prezent pe piata locala de 11 ani, iar in 2017 va finaliza proiectul The Park, de langa Parcul Tineretului, in cadrul caruia in anul trecut a livrat peste 250 de apartamente. Hanner a pariat recent pe zona Grivita prin achizitia unui lot pe care va dezvolta un proiect mixt, office-rezidential.

"Dezvoltarile rezidentiale sunt influentate, in principal, de investitiile realizate in infrastructura. Astfel, zona Politehnica-Orhideea sau zona Mihai Bravu-Tineretului-Piata Sudului sunt doua exemple bune despre efectul pe care il au investitiile in infrastructura asupra evolutiei unor cartiere rezidentiale. Podul Basarab si podul Mihai Bravu au atras investitori privati intr-un interval foarte scurt de timp", arata Silviu Grigorescu.

In opinia sa, "aparitia unor noi statii de metrou in viitorul apropiat va atrage o dezvoltare constanta a investitiilor in zonele marginase. Important este ca fiecare dezvoltator sa incerce sa ofere cel mai inalt nivel de calitate pentru segmentul de public vizat. Dezvoltatorii cu experienta mai mare pe piata rezidentiala stiu acest lucru. Pentru acestia reputatia pe termen lung este un activ foarte important. Nu la fel stau lucrurile in cazul devoltatorilor fara experienta interesati doar de obtinerea unor castiguri rapide".

Despre costul creditarii si interesul pentru proiecte rezidentiale noi...

Programul Prima Casa a fost foarte bun pentru relansarea segmentului rezidential. Dar, astazi creditele ipotecare din piata ofera conditii similare celor din programul Prima Casa. Principala diferenta este reprezentata de cuantumul avansului solicitat. Clientii care pot economisi sume mai mari sau cei care fac un upgrade vanzand un bun vechi pentru a intra in posesia unei locuinte noi, de calitate superioara prefera creditele ipotecare clasice.

"Evolutiile din sectorul rezidential vor fi influentate direct de costul creditarii si de evolutia veniturilor populatiei. Teoretic, exista semne pozitive privind ambii indicatori. Sunt, insa, multi factori care genereaza un oarecare grad de imprevizibilitate in piata. Exista insa cerere pentru locuintele care se construiesc, iar majoritatea dezvoltatorilor vand proiectele inainte de finalizarea lucrarilor datorita cererii din piata", mai spune seful Hanner.

Nu in ultimul rand, Silviu Grigorescu afirma ca ar recomanda si altor investitori straini din sectorul imobiliar sa vina in Romania. "Piata este una cu un fond locativ invechit. Este nevoie de locuinte noi de cea mai buna calitate. Economia creste constant, iar nivelul de informare a clientilor este ridicat".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Interviuri »


Setari Cookie-uri