Avocatul Poporului ar putea avea o indemnizație lunară echivalentă judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte, iar adjuncții acestuia vor avea o indemnizație lunară echivalentă cu cea a judecătorilor cu grad de curte de apel, potrivit unui propuneri legislative inițiate de 8 deputați, în aceste zile în care toată lumea se concentrează doar pe combaterea pandemiei de coronavirus.

"La împlinirea vârstei standard de pensionare, Avocatul Poporului și adjuncții Avocatului Poporului, care au îndeplinit cel puțîn un mandat complet ( 5 ani- n.red.), beneficiază de pensie calculată potrivit prevederilor legale aplicabile judecătorilor.

Foștii Avocați ai Poporului și foștii adjuncți al Avocatului Poporului, care au îndeplinit cel puțîn un mandat complet, au dreptul la pensie și recalcularea acesteia în aceleași condiții," se mai arată în propunerea legislativă, potrivit Ziare.com.

Proiectul este semnat de patru deputați PSD (Florin Iordache, Adrian Solomon, Marian Cucsa și Claudia Gilia), doi deputați UDMR (Izabella Ambruș și Eva Csep), deputatul PNL Adriana Săftoiu și deputatul Steluța Cătăniciu (neafiliat). Documentul a fost înregistrat la Camera Deputaților pe 9 martie 2020.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat pe 12 martie că acest proiect să fie discutat în procedura de urgență, după ce pe 10 martie respinsese o cerere similară, potrivit portalului Camerei Deputaților.

AP are salariu de ministru și pensie de judecător CCR

Potrivit actualei prevederi din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, această funcție este asimilată că rang, salarizare și condiții de pensionare cu funcția de ministru, iar funcția de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată că rang, salarizare și condiții de pensionare cu funcția de secretar de stat, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestora.

De asemenea, la dată pensionarii sau recalcularii pensiei anterior stabilite, Avocatul Poporului beneficiază de pensie calculată similar cu cea a judecătorilor Curții Constituționale.

La sfârșitul lunii ianuarie 2020, actualul Avocat al Poporului, Renate Weber (foto), a contestat la CCR legea care elimina pensiile speciale. "Sunt motive multiple de neconstituționalitate (...) am avut sesizări de la diverse categorii profesionale și analizând am constatat că sunt probleme mari de neconstituționalitate", a spus Weber.

Pașaport diplomatic și cazare gratuită

Proiectul legislativ prevede o formă mai amplă de reforma a Avocatului Poporului. Sunt modificări de esență în activitatea acestei instituții.

"Scopul adoptării unui nou act normativ, după aproximativ 23 de ani de la prima reglementare a legii de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului și după multe modificări și completări, este de natură a îmbunătăți cadrul legal necesar garantării drepturilor și libertăților constituționale ale persoanelor fizice," se arată în expunerea de motive.

Iată câteva modificări propuse:

- Avocatul Poporului și adjuncții Avocatului Poporului care nu au domiciliu și nici locuința proprietate personală în București beneficiază, de la dată numirii în funcție, de cazare gratuită, de transport săptămânal la și de la localitatea de domiciliu, în condițiile prevăzute de lege pentru deputați și senatori.

- Avocatul Poporului și adjuncții Avocatului Poporului au dreptul la pașaport diplomatic în condițiile legii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri