Jandarmii bucureşteni au aplicat, în urma protestului spontan al unor angajaţi ai Metrorex, 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 125.000 de lei, potrivit Agerpres.

„Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 125.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind organizarea de adunări publice în spaţii închise, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, desfăşurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991 şi nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.

Circulaţia metroului este blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea trenurilor de pasageri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri