Petre Neacşa, directorul Direcţiei economice din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat DNA, potrivit Agerpres.

Redăm mai jos integral comuncatul regăsit pe site-ul oficial al Direcției Naționale Anticorupție:

„În cauza mediatizată prin comunicatul 636/VIII/3 din 30 iunie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a inculpatului

NEACȘA PETRE, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.
Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 08 iulie 2021, inculpatul Neacșa Petre urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri