Petre Ilie (zis și Geamănu), cunoscut ca lider al unui clan interlop din Capitală, a fost arestat preventiv, vineri, alături de alte şase persoane, în urma deciziei unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, pentru acuzaţiile de camătă şi şantaj, inclusiv la adresa unor dezvoltatori imobiliari, "taxa de protecţie" fiind colectată cu ajutorul unor practicanţi de sporturi de contact.

Potrivit Tribunalului Bucureştii, în arest preventiv au fost trimişi Petre Ilie, Eugen Preda, David Onoriu-Împărăţel, Solomon Sotir, Marian Ilie, Marius Nomoloşanu, Terente Adrian Stoica, scrie Agerpres.

În acelaşi dosar, au fost puşi sub control judiciar Nicolae Cristescu, fost finanţator al Clubului de Fotbal Rapid Bucureşti, Radu Ilie şi Florin Ilie.

Procurorii şi poliţiştii au efectuat, miercuri, 18 percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov, Argeş, Dâmboviţa şi Ialomiţa pentru destructurarea unei grupări specializate în camătă şi şantaj, a informat DIICOT.

Potrivit sursei citate, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2018, după eliberarea din penitenciar, un membru "marcant" al lumii interlope a reuşit să restructureze gruparea infracţională din care făcea parte anterior şi a devenit liderul acesteia, detaşându-se astfel faţă de restul membrilor prin puterea de a lua deciziile în momentele importante. Acesta ar fi menţinut coeziunea grupului infracţional, ar fi atras noi membri şi ar fi consolidat relaţii cu persoane de notorietate din mediul infracţional.

Astfel, spun anchetatorii, suspectul ar fi atras în gruparea infracţională luptători, practicanţi de sporturi de contact ori alte persoane violente, iar, în acest fel, ar fi reuşit să coordoneze colectarea de sume de bani cu titlu de "taxă de protecţie" ori ca "amendă".

"Noua structură, pe fondul renumelui clanului, a adus eficienţă grupului infracţional, acesta devenind unul dintre cele mai temute din ţară. Cooptarea unui cunoscut practicant de sporturi de contact de performanţă în vederea constituirii grupului infracţional organizat a sporit randamentul acţiunilor de constrângere ori intimidare, exercitate în scopul obţinerii de sume de bani", susţine DIICOT.

Procurorii arată că membrii grupului ar fi acţionat, în principal, pentru constrângerea persoanelor potente financiar care activau în domeniul imobiliar şi evitau, pe fondul temerilor, sesizarea organelor judiciare.

"În baza unor planuri elaborate şi adaptate fiecărui caz în parte, dar aplicând, în genere, acelaşi modus operandi, membrii grupului infracţional au abordat victimele într-o manieră intimidantă, acestora fiindu-le imputată, de regulă, 'îndrăzneala' de a demara proiecte imobiliare fără acordul liderului grupării. Pentru a li se permite continuarea sau finalizarea lucrărilor, membrii grupării le-au pretins acestora veritabile 'taxe de protecţie', pentru pretinse prejudicii suferite în urma edificării imobilelor", menţionează anchetatorii.

Constrângerea victimelor, mai susţine DIICOT, s-ar fi realizat fie prin ameninţare directă, fie prin abordarea persoanelor apropiate victimei şi transmiterea mesajelor din partea liderului grupului infracţional sau alte metode intimidante, cum ar fi urmărirea victimei sau a locuinţei acesteia, staţionarea membrilor grupului în faţa imobilelor de locuit ale acestora, deplasarea frecventă a membrilor grupului la şantierele coordonate de către victime.

"Similar modului de operare utilizat în cazul dezvoltatorilor imobiliari, membrii grupului infracţional organizat au acţionat şi ca recuperatori de datorii. Astfel, suspecţii punctau persoane potente financiar care aveau datorii la terţe persoane sau cărora li se puteau impune, sub diferite alte motive, o datorie. Ulterior, liderul împreună cu membrii grupului infracţional interveneau în soluţionarea conflictelor identificate şi impuneau, prin constrângere, plata sumelor de bani datorate, precum şi a unor comisioane ca urmare a recuperării creanţelor. Totodată, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului, au acţionat în vederea comiterii infracţiunii de camătă, prin acordarea de împrumuturi băneşti cu dobândă. De multe ori, persoanele aflate în imposibilitatea returnării sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor aferente au fost ameninţate cu acte de violenţă pentru determinarea acestora la plata datoriilor", explică procurorii.

În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate sume de bani, arme, înscrisuri cu valoare probatorie, droguri de mare risc (cocaină), dispozitive de stocare şi telefoane mobile.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri