Fostul ministru Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a informat DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Bănicioiu, la data faptelor ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv ministru al Sănătăţii, pentru trafic de influenţă şi luare de mită, dar şi a unei alte persoane, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, potrivit Agerpres.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Nicolae Bănicioiu, în perioada 21 decembrie 2012 - 7 aprilie 2015 (perioadă în care ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie), ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în cauză) şi ulterior ar fi primit în numerar de la unul din cei doi oameni de afaceri suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăţi comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/ institute.

În schimb, spun anchetatorii, ar fi promis că îşi va exercita influenţa asupra ministrului Sănătăţii de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, acte reprezentate de menţinerea în funcţia de manager/ prelungire interimat/ nerevocarea din funcţia de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/ institute din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relaţii comerciale profitabile, sau numirea pe funcţia de manager a acelor spitale publice/ institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.

Procurorii arată că Bănicioiu ar fi fost ajutat la comiterea acestei infracţiuni de trafic de influenţă de inculpata persoană fizică prin dobândirea de către aceasta a calităţii de asociat în cele două societăţi comerciale, în condiţiile în care titularul în fapt al părţilor sociale era Nicolae Bănicioiu, semnarea de către aceasta a unui număr de două dispoziţii de plată prin casierie care atestau în mod nereal că inculpata ar fi primit suma de 1.292.122 lei, deşi suma de bani s-a primit în numerar de Bănicioiu de la unul din cei doi martori şi asigurarea legăturii fostului ministru cu firmele în care avea interese financiare.

Totodată, precizează anchetatorii, Nicolae Bănicioiu, în perioada în care ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie, ar fi primit indirect, la data de 17 aprilie 2015, fără să i se cuvină, prin intermediul complicei inculpată persoană fizică, de la cele două firme, suma totală de 1.805.942 lei reprezentată de dividende aferente anului 2014.

Conform DNA, foloasele materiale ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu în calitate de ministru al Sănătăţii, acte reprezentate de menţinerea în funcţia de manager/ prelungire interimat/ nerevocarea din funcţia de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/ institute din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relaţii comerciale profitabile, sau numirea pe funcţia de manager la aceste spitale publice/ institute a unor persoane apropiate celor doi, dar şi aprobarea alocării de finanţare spitalelor publice/ institutelor aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii pentru efectuarea de achiziţii aferente unor proceduri pe care firmele controlate de oamenii de afaceri le câştigaseră sau intenţionau să le câştige.

"În data de 6 iunie 2016, faţă de refuzul unuia din oamenii de afaceri de a-i mai distribui dividende aferente anului 2015, inculpatul, prin intermediul complicei, ar fi transmis solicitarea sa, sub forma pretinderii de a primi dividende din două firme ale oamenilor de afaceri, complicea mai fiind la acel moment asociată doar în una dintre acestea. În anul 2018 ar fi fost încasată de către complice, de la una dintre cele două societăţi, suma totală de 806.447 lei reprezentată de dividende aferente anului 2015", menţionează procurorii.

Pe parcursul urmăririi penale s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul Bucureşti, a părţilor sociale deţinute în societăţi comerciale şi asupra sumelor de bani din conturi aparţinând lui Nicolae Bănicioiu, respectiv asupra unor sume de bani şi acţiuni aparţinând complicei persoană fizică, informează procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri