Şefii agenţiei internaţionale de business intelligence şi consultanţă strategică, Black Cube – Dan Zorella, Avi Yanus şi Gal Farchi – au fost condamnați la câte 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de 3 ani în dosarul spionării fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit portalului Tribunalului Bucureşti.

Instanța a dispus și ”luarea faţă de inculpaţii Zorella Dan şi Avi Yanus a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei totale de 115.000 GBP, sumă transferată la data de 17.06.2021 de către BC STRATEGY UK LTDA în contul special de consemnări CEC …, la dispoziţia D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală”.

Firma Black Cube este fondată de Dan Zorella şi Avi Yanus, foşti ofiţeri de informaţii israelieni. Preşedintele onorific al companiei Black Cube a fost Meir Dagan, fost şef al Mossad timp de nouă ani, decedat în 2016.

La audierile din Israel, prin comisie rogatorie, şefii Black Cube au susţinut că au crezut că operațiunea din 2016 de spionare a Laurei Codruța Kovesi a fost comandată de SRI, cu acordul preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit Haaretz. Zorella nu a adus însă nicio dovadă şi a susținut că cel care i-ar fi confirmat implicarea SRI a fost ex-directorul Mossad, Meir Dagan, care a murit însă între timp, fără a fi audiat în dosar.

Procurorii DIICOT au clasat această pistă de anchetă în 2020 când l-au trimis în judecată pe fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir. „Clasarea cauzei, în ceea ce priveşte aspectele relevate de numiţii Dan Zorella şi *** , precum şi de către martorii denunţători *** şi *** , raportat la posibila implicare în proiectul şi operaţiunea desfăşurată pe teritoriul României, după caz, a anumitor reprezentanţi ai unor instituţii publice din România şi oameni de afaceri români/israelieni (*** , *** , *** ), fiind incident cazul prevăzut de (…) – nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea”, au arătat procurorii DIICOT.

În aprilie 2016, procurorii DIICOT au reţinut 2 agenţi Black Cube, Ron Weiner şi David Geclowicz, ambii de 25 de ani. Ron Weiner este cel care a spart conturile de e-mail ale unor apropiaţi ai Codruţei Kovesi, iar David Geclowicz a sunat noaptea la fratele, tatăl şi fostul soţ al şefei DNA. Cei doi și-au recunoscut faptele, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și au primit câte 2 ani și 8 luni cu suspendare.

În septembrie 2016, DIICOT a reușit să obțină și arestarea fostului ofițer SRI, Daniel Dragomir, sub acuzația că ar fi fost legătura dintre compania Black Cube și cei care au plătit operațiunea. El a fost deferit justiţiei în 2020. Între timp, Dragomir a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar de corupţie şi a fugit în Italia.

În mai 2018, un al treilea agent Black Cube, Yossi Barkshtein, care reușise să fugă în aprilie 2016, a fost arestat, a încheiat și el un acord de recunoaștere a vinovăției și a primit 2 ani și 10 luni cu suspendare.

DIICOT continuă ancheta în dosarul disjuns privind finanţatorii operaţiunii Tornado de spionare şi hărţuire a fostei şefe DNA

„În ceea ce priveşte cel de-al doilea dosar, constituit ca urmare a disjungerii dispuse prin rechizitoriul D.l.l.C.O.T. – Structura Centrală din data de 14.07.2020, vă comunicăm faptul că acesta nu a fost soluţionat până în prezent”, au arătat procurorii DIICOT în răspunsul pentru G4media.ro.

În rechizitoriul din iulie 2020, procurorii au dispus <>.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri