Procurorii anti-corupție au luat în vizor Poșta Română.

Procurorii anti-corupție verifică contracte de muncă, dar și documente privind angajări şi deplasări făcute de şefii instituţiei. DNA a cerut nu doar date din ultima perioadă, ci din 1998 încoace.

Este vorba despre un dosar penal deschis în urma unui raport al Curții de Conturi. Momentan, DNA a cerut doar documente, ulterior putând să aibă loc și audieri.

Potrivit directorului general al Poștei Române, Valentin Ștefan, documentele solicitate de anchetatori vizează angajări din ultimii 34 de ani. Ar fi vorba de circa 20 de persoane, unele angajate cu mult timp în urmă. De asemenea, se verifică deplasări în străinătate realizate în ultima perioadă.

Ulterior, Poșta Română a transmis un comunicat în care precizează că ”a primit o solicitare de documente din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, toate cu circuit intern, pe care le vom transmite instituţiei solicitante. Compania îşi respectă toate obligaţiile impuse prin lege şi gestionează cu atenţie şi seriozitate toate proiectele pe care le realizează. Totodată, Poşta Română colaborează cu orice autoritate de control abilitată şi este deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa. Poşta Română, una dintre cele mai mari companii deţinute de statul român, este o entitate verificată în mod frecvent de către instituţiile de control şi considerăm fireşti aceste demersuri. Menţionăm că o parte dintre documentele solicitate recent de DNA au o vechime de peste 30 de ani".

Sursa foto: Poșta Română

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri