Aleksandar Vučić, președintele Serbiei, a reacționat la perchezițiile făcute de DIICOT vizând compania NIS Petrol, controlată de Gazprom, spunând că acestea afectează imaginea țării sale și fac parte dintr-un context mai amplu.

După ce procurorii DIICOT au dus 8 persoane la audieri în urma perchezițiilor la NIS Petrol, în cadrul unei anchete penale ce vizează transmiterea ilegală de date informatice şi secrete de serviciu, Vučić a comentat cazul pentru Euronews Serbia. NIS Petrol este o subsidiară a celei mai mari companii de petrol și gaze din Serbia, NIS, controlată de Gazprom.

Evenimentele nu au nicio legătură cu ”războiul pentru energie”, ci cu un ”război al spionajului politic”, a declarat președintele țării vecine. ”Acum va apărea în presa europeană și din toată lumea, iar NIS e din Belgrad”.

”Vor să-i disciplineze și mai mult pe cei pe care unii îi consideră neascultători”, a spus Vučić – care face un complex joc diplomatic între Rusia și UE. ”Nu exclud posibilitatea ca NIS să fie cu adevărat vinovați, dar nu cunosc bine dosarul. E important de precizat că nu sunt cetățeni sârbi, nu are nimic de a face cu noi. Sunt mai ales cetățeni ruși, dar vom cere informații de la poliția din România.”

Retail jobs

”E exact ce ne lipsea. Cum o să explicăm că asta nu are nimic de-a face cu statul sîrb, când în toată lumea presa va spune că e o companie din Belgrad?”, a mai spus Vučić.

Ce spune compania NIS despre dosarul deschis de DIICOT

Compania din Belgrad a declarat, pentru Euronews, că întotdeauna a acționat în spiritul legii și va coopera 100% cu autoritățile pentru a clarifica situația din România. NIS Petrol nu a răspuns încă la solicitarea wall-street.ro de a prezenta un punct de vedere.

În urma percheziţiilor făcute la București și Timișoara au fost ridicate mai multe documente şi medii de stocare a datelor, opt persoane fiind conduse la DIICOT pentru audieri. Patru dintre persoane -cetăţeni străini şi români – sunt acuzate de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice.

Citeste si:
Percheziții vizând cântăreți de manele care ar fi fraudat statul
Percheziții vizând cântăreți...

Procurorii DIICOT precizează că, în calitate de angajaţi ai unei filiale a unei companii multinaţionale, aceste 4 persoane au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia.

Sursa foto: Shutterstock / Mircea Moira

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri F