Consiliul Concurentei a amendat Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti cu 593.090 lei (131.800 euro) pentru incalcarea Legii Concurentei, prin impiedicarea intrarii in profesie, o data cu fixarea unei taxe excesive si discriminatorii si pentru stabilirea unor cheltuieli de executare ilegale, scrie Mediafax.
"In urma unei investigatii declansate de Consiliul Concurentei in aprilie 2011 s-a constatat ca in septembrie 2010 UNEJ a introdus o taxa de intrare in profesie de 5.000 euro, de la plata careia erau scutite rudele si afinii de gradul I ai celor aflati deja in profesie. In acest fel, s-a creat o categorie de privilegiati - rudele si afinii de gradul I ai executorilor judecatoresti prezenti deja in profesie, care, prin scutirea de la plata acestei taxe, sunt avantajati in raport cu ceilalti potentiali executori judecatoresti, creandu-se toate premisele consolidarii ideii de casta profesionala bazata pe legaturi de familie", se arata intr-un comunicat al autoritatii de concurenta.

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ca un anumit grad de control, privind accesul pe piata bazat pe competenta, este acceptabil, daca are ca unic scop asigurarea unui standard ridicat de calitate, insa reglementarile excesive la intrare duc la o reducere a ofertei de servicii, cu consecinte negative pentru concurenta dar si pentru calitatea serviciilor respective.

De asemenea, Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti a identificat si stabilit o lista a cheltuielilor de executare silita aplicabile tuturor membrilor profesiei. Aceste cheltuieli exced cadrul legal (Legea 188/2000), fiind diferentiate de onorariile stabilite de ministrul justitiei.

Membrii UNEJ, care trebuiau sa respecte lista cu "cheltuieli", reprezinta intreaga piata a executorilor judecatoresti si in acest fel nu a mai existat nici un fel de presiune concurentiala care sa mentina aceste cheltuieli la un nivel mai mic.

"Astfel de restrictii sunt cu atat mai nocive pentru mediul concurential atunci cand organizatia profesionala joaca un rol important, mai exact atunci cand accesul pe piata este conditionat de intrarea in respectiva asociatie, cum este si in cazul de fata in care nu poti fi executor judecatoresc decat daca esti membru UNEJ", a mai declarat Chiritoiu.

Pe langa aplicarea sanctiunii, Consiliul Concurentei a impus UNEJ sa elimine din statutul profesiei lista cu "cheltuieli de executare silita".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri