Curtea de Apel Bucuresti a anulat decizia prin care Consiliul Concurentei a impus Alico Pensii o amenda pentru incalcarea legislatiei concurentei, in urma unui proces inceput in 2010 in care compania de pensii a fost reprezentata in instanta de catre casa de avocatura NNDKP.
A fost prima decizie prin care autoritatea de concurenta a constatat incalcarea nu numai a Legii concurentei, ci si a Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene.

Proiectul a fost coordonat de Sorina Olaru Cretu (foto dreapta), partener in departamentul de litigii si Georgeta Harapcea Dinu (foto stanga), asociat manager si coordonatorul practicii de concurenta.

„Am crezut in acest caz inca din etapa investigatiei si a audierilor din fata Consiliului Concurentei. Nu puteam fi de acord cu concluzia unei impartiri a pietei, care nu tinea cont de contextul real in care au avut loc faptele” , afirma Georgeta Harapcea.

La randul sau, Sorina Olaru a precizat ca "decizia instantei confirma ca Alico Pensii nu a restrictionat concurenta, ci a actionat pentru protejarea intereselor participantilor, pentru ca acestia sa ajunga la unul dintre fondurile de pensii pentru care optasera, si nu sa fie alocati aleatoriu la orice fond”.

Concurenta a amendat cu 1,22 mil. euro 14 administratori de pensii private


Consiliul Concurentei a amendat in 2010 cu 5,2 milioane de lei un numar de 14 administratori de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) care "s-au inteles" sa incalce legislatia cu privire la repartizarea persoanelor care s-au inscris la doua sau mai multe fonduri.

In cadrul investigatiei declansate din oficiu, in decembrie 2007, privind comportamentele agentilor economici din domeniul administrarii private a fondurilor de pensii obligatorii, autoritatea de concurenta a constatat existenta unei intelegeri avand ca obiect impartirea clientilor intre 14 dintre cei 18 agenti economici care au intrat pe aceasta piata nou - creata in anul 2007.

ING Fond de Pensii a primit cea mai mare amenda, de 1,573 milioane de lei, urmata de Allianz-Tiriac Pensii Private cu 1,259 milioane de lei si Generali Pensii Private cu 474.333 lei.

In cazul celorlati 11 administratori, sanctiunile sunt urmatoarele: Aviva Fond de Pensii - 422.868 lei, BCR Pensii - 391.809 lei, Eureko Pensii Private - 382.215 lei, Alico Fond de Pensii (fosta AIG Fond de Pensii) - 293.443 lei, BRD Pensii Private - 165.911 lei, Aegon Fond de Pensii - 150.301 lei, Omega Interconsult SRL (fosta OTP Fond de Pensii) - 58.699 lei, KD Real Management Solution SRL - 21.839 lei, Prima Pensie Fond de Pensii - 13.713 lei, TBIH Management Services SRL - 4.748 lei si IMO Property Investments - 1.815 lei.

De asemenea, Consiliul Concurentei a investigat comportamentul companiilor si din perspectiva unei potentiale practici concertate cu privire la stabilirea comisioanelor de administrare. In urma analizei conditiilor in care companiile au decis intrarea pe piata (in special deciziile privind nivelul comisioanelor), institutia a decis ca nu s-a comis vreo incalcare a legii concurentei. Firma de avocatura NNDKP a asistat Alico si in cadrul acestei investigatii.

„Ne intereseaza daca contactele dintre companii s-au concretizat in schimburi de informatii sensibile si anume informatii referitoare la preturi, costuri, clienti, strategii de piata, care le-ar fi permis sa isi coordoneze politica comerciala. Aceste aspecte fac obiectul unei analize suplimentare”, declara Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, la acea vreme.

Intelegerea anticoncurentiala a vizat participantii inregistrati ca „dubluri” in procedura de aderare initiala la fondurile de pensii administrate privat (participantii care erau inregistrati in acelasi timp la doua fonduri de pensii). Conform legislatiei, „dublurile” trebuiau verificate si apoi raportate la CNPAS (Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale), urmand ca respectivii participanti sa fie repartizati aleatoriu (prin “loterie”), conform legislatiei specifice incidente in acest domeniu. Administratorii fondurilor de pensii au realizat o impartire bilaterala a participantilor inregistrati in acelasi timp la doua fonduri de pensii, dupa regula 50%- 50%.

Prin impartirea clientilor considerati “dubluri”, in proportie de 50-50%, administratorii fondurilor de pensii au castigat un numar mai mare de clienti si, implicit, o cota de piata mai mare decat daca participantii inregistrati cu mai multe acte de aderare ar fi fost invalidati de catre CNPAS si alocati proportional cu cota de piata dobandita de fiecare administrator in conditii de concurenta, prin convingerea participantilor. In acest fel, a fost diminuata sansa administratorilor cu cote de piata mai mici de a li se aloca un numar mai mare de clienti atat la finalul procesului de aderare initiala, cat si pe parcursul aderarii continue.

Cine sunt Sorina Olaru si Georgeta Harapcea


Sorina Olaru (Cretu) este apreciata de Chambers Europe si Chambers Global (editiile 2011 si 2012) drept „un avocat excelent, dedicat nevoilor clientilor”, remarcata pentru „cunoasterea excelenta a dreptului roman”, „raspunsurile prompte la solicitarile clientilor”, precum si pentru „expertiza in arbitrajul international”.

Unul din cele mai semnificative proiecte coordonate de Sorina este cel in care a reprezentat Directia Silvica Suceava in dosarul privind retrocedarea cu cea mai mare miza din tara (valoare estimata la suma de 3,5 miliarde de euro), prin care fundatia de drept privat Fondul Bisericesc Ortodox Roman al Bucovinei revendica de la Statul Roman si Romsilva prin Directia Silvica Suceava peste 166.000 de hectare de padure, pasuni si terenuri agricole din Bucovina.

Georgeta Harapcea (Dinu) este apreciata de Chambers & Partners (editiile 2011 si 2012) „pentru profunda intelegere a asteptarilor de business ale clientilor”, persoanele intervievate observand ca este „excelenta din punct de vedere tehnic, foarte orientata din punct de vedere comercial si foarte experimentata”, si ca „are o abordare foarte inteligenta si foarte dedicata atat cu privire la proiectul specific, cat si cu privire la client in general”. Ea este de asemenea recomandata si de The International Who's Who of Competition Lawyers & Economists 2012 (Global Competition Review) si PLC Which Lawyer?

In ultimul an, echipa de concurenta a NNDKP coordonata de Georgeta Harapcea a fost implicata in trei mari investigatii inchise de Consiliul Concurentei fara constatarea vreunei incalcari si fara aplicarea vreunei sanctiuni (investigatia pe piata produselor farmaceutice, in care a asistat Romastru Trading, investigatia privind societatile de asigurare, in care a asistat Alico Asigurari, si investigatia privind un posibil abuz de pozitie dominanta de catre Lafarge), si a obtinut, impreuna cu echipa de litigii, reducerea cu 40% a amenzii impuse de Consiliul Concurentei Raiffeisen Bank pentru furnizarea de informatii inexacte.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri