Obligativitatea de a participa la o sedinta de informare privind avantajele medierii, inainte de a merge in fata instantei, a devenit obligatorie din 15 februarie, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila. Este medierea o solutie pentru solutionarea conflictelor intre asiguratorii RCA si victimele daunelor morale?
Incepand cu luna februarie 2013 in conformitate cu prevederile legii 192/2006 cu modificarile si completarile ulterioare partile aflate in litigii civile a caror valoare este sub 50.000 lei sunt obligate sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii. In acest sens legiutorul nu face o diferentiere intre litigiile privind daunele materiale si daunele cu caracter nepatrimonial. De asemenea, limitarea superioara a valorii litigiului nu exclude faptul ca se poate apela la mediere indiferent care este valoarea solicitata a despagubirii.

Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare, nu raspunde invitatiei prevazute sau nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei.

In cazurile litigioase medierea poate fi o solutie. Insa, in cazul in care s-ar avea in vedere elaborarea unui ghid care sa cuprinda elementele complete fata de care sa se calculeze daunele morale, medierea probabil ca nu ar mai fi necesara. Acolo unde situatia este grava iar societatile de asigurare primesc cereri de despagubiri cu valori mari, orice tranzactionare/mediere este imposibil de realizat, diferentele dintre sumele cerute si cele ofertate de asiguratori fiind atat de mari, incat ajungerea la compromis este de cele mai multe ori imposibila.

Deoarece la acest moment criteriile de stabilire a daunelor lipsesc, jurisprudenta este atat de variata incat nu poate fi un criteriu concret, iar stabilirea daunelor morale reprezinta doar o chestiune de apreciere a instantei, practic unul dintre putinele domenii in care procesul de mediere - daca este realizat intr-o forma profesionista, de mediatori care sa aiba capacitatea de a surprinde particularitatile juridice ale acestui domeniu - ar putea avea succes.

Care sunt avantajele medierii in solutionarea litigiilor?


"In comparatie cu rezolvarea conflictului in instanta, prin mediere partile aflate in conflict beneficieaza de costuri financiare reduse, rezolvarea problemelor intr-un timp mult mai scurt si intr-un cadru privat, in conditii de confidentialitate. Solutia obtinuta in urma medierii este rezultatul comunicarii intre parti, facilitate de catre mediator, dar partile controleaza intrutotul solutia obtinuta in urma medierii. De asemenea, partile beneficieaza de o procedura de mediere flexibila si se creeaza posibilitatea mentinerii relatiilor contractuale intre parti", spune Alexandru Ionescu (foto), mediator autorizat.

Lista mediatorilor autorizati este disponibila pe site-ul Consiliului de Mediere, in Tabloul Mediatorilor.

Sunt din ce in ce mai multe cazuri in care judecatorii trimit partile implicate in conflicte spre mediere, aceasta solutie luand amploare si in mediul de afaceri. Legea 115, care modifica Legea 192/2006, obliga partile aflate in disputa sa solicite informarea privind medierea inainte de a merge in instanta. Medierea aduce economie atat de bani, cat si de timp, insa, totodata, decizia este definitiva.

"Mediatorul are obligatia sa depuna toate diligentele pentru ca partile sa ajunga la un acord reciproc convenabil, intr-un termen rezonabil. Solutia identificata de parti in cadrul procesului de mediere nu este o solutie juridica ci un acord comun al partilor aflate in conflict. In cazul in care partile aflate in conflict nu ajung la un acord, conflictul poate fi dedus instantei de judecata care ,in functie de probele administrate de parti va decide in cazul in speta. In cazul in care partile nu au convenit asupra unui acord in procesul de mediere, mediatorul va emite un proces verbal in care se va consemna acest lucru iar documentul va fi prezentat instantei de judecata", a completat Alexandru Ionescu.

Cum se desfasoara un proces de mediere?


Conform noului Cod de procedura civila, la inaintarea dosarului catre instanta este obligatoriu sa fie depus si procesul verbal care atesta ca s-a parcurs sedinta de informare obligatorie. Numai aceasta etapa, respectiv sedinta de informare, este o procedura obligatorie, medierea ca atare fiind in continuare optionala. Pana la 1 august 2013, instanta va putea aplica o sanctiune cuprinsa intre 100 si 1.000 lei pentru refuzul unei parti de a participa la sedinta de informare, insa de la 1 august 2013, instanta nu va admite actiunile partilor, daca aceasta conditie nu a fost indeplinita, scrie 1asig.ro.

Asadar, procedura de mediere este voluntara, daca legea nu prevede altfel, si poate avea loc doar in baza acordului partilor. Procedura incepe prin cererea partilor adresata mediatorului. Daca procedura de mediere este initiata doar de catre una dintre parti, mediatorul comunica celeilalte parti oferta de mediere prin orice mijloace care asigura confirmarea primirii textului, propunandu-i sa dea un raspuns privind acceptarea sau respingerea procedurii de mediere. Raspunsul privind acceptarea sau respingerea procedurii de mediere trebuie sa fie dat in termen de cel mult 15 zile.

Inainte de incheierea contractului de mediere, mediatorul va informa partile privind procedura de mediere, efectele acesteia si regulile aplicabile. In cazul in care dupa informarea privind medierea partile decid sa solutioneze conflictul in cadrul instantei de judecata mediator va redacta un Certificat de informare privind medierea, document ce va fi prezentat instantei de judecata.

Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se va redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimtite de parti si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata. De regula, acordul este redactat de catre mediator, cu exceptia situatiilor in care partile si mediatorul convin altfel. In toate cazurile de mediere la inchiderea procedurii de mediere,mediatorul va intocmi un proces-verbal care se semneaza de catre parti, personal sau prin reprezentant, si de mediator.

Culmea, asiguratorii refuza medierea!



Conform CSA, in primele 9 luni ale anului 2012 au fost avizate 3.100 dosare de dauna pentru vatamari corporale si deces, in scadere cu 6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa valoarea despagubirilor platite, in suma de 247 milioane de lei a inregistrat o crestere cu 46% fata de primele 9 luni 2011. Rezerva de dauna avizata pentru vatamari corporale si deces era la 30 septembrie in suma de 970 milioane de lei, in crestere cu 50% fata de sfarsitul trimestrului trei din 2011, in timp ce valoarea daunei medii platite pentru vatamari corporale este de 53.448 lei.

"Procesul de mediere presupune gasirea unei solutii reciproc avantajoase pentru partile aflate in conflict. Rezolvarea prin mediere a disputelor intre pagubit si asigurator conduce implicit la scaderea rezevelor de daune neavizate pentru asigurator. Insa, nu cred ca volumul daunelor poate fi influentat de rezolvarea prin mediere a conflictelor", adauga Alexandru Ionescu.

Referitor la valoarea cumulata a daunelor platite de catre companiile de asigurari, pentru dosarele aflate in litigiu, mediatorul spune ca aceasta va fi inferioara valorii platite daca aceste dosare s-ar solutiona in urma proceselor in instanta.

"In mod cert prin solutionarea conflictului prin mediere societatile de asigurare nu vor mai aloca resurse financiare pentru cheltuieli cu expertize, taxe de timbri, deplasari si reprezentare, obligatorii in cazul in care se doreste solutionarea in cadrul instantei de judecata", a precizat Ionescu.

Cu toate acestea, potrivit lui Alexandru Ionescu, pana in momentul de fata societatile de asigurari nu au raspuns pozitiv invitatiilor la mediere. In opinia sa, valoarea disputelor care ar fi putut fi mediate se situeaza in intervalul 10.000 – 120.000 lei.

"Din punctul nostru de vedere, pentru acceptarea medierii in sistemul de asigurari, avandu-se in vedere structura societatilor de asigurari, sistemul de norme interne al acestora privind solutionarea divergentelor trebuie redefinit si trebuie sa statueze urmatoarele:
• spetele acceptate pentru a fi deduse medierii;
• departamentul si persoanele responsabile de a mentine relatia cu mediatorul si de a reprezenta societatea in cadrul procesului de mediere
• termenul de raspuns cu privire la invitatia la mediere si modalitatea de comunicare cu mediatorul;
• tipul de mandat in vederea acceptarii sau respingerii procedurii medierii si criteriile specifice, semnarea contractului de mediere, limite de negociere privind eventuala reducere a costurilor etc;
• limitele de competenta pentru spete mediate cu persoane fizice sau persoane juridice, in functie de tipul de client si valoarea daunei ce urmeaza a fi dedusa medierii.
• limitele acceptabile de negociere si bugetul alocat acestei activitati;
• fluxul intern de informatii si comunicare cu privire la spetele deduse medierii
".

Cine este Alexandru Ionescu?


Alexandru Ionescu detine calitatea de mediator autorizat in baza Hotararii Consiliului de Mediere nr.1282/2010 si inregistrat in Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei la pozitia 1772/2010, incepand cu luna Decembrie 2010.

Absolvent al Facultatii Transporturi din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, Alexandru Ionescu a detinut, pe rand functiile de director Tehnic in cadrul Atlas S.A. Moreni (1986 – 2000), inspector de daune in cadrul Grup AS S.A. (2000- 2001), inspector zonal de daune si director sucursala in cadrul Agras S.A. (2001 – 2005), director agentie in cadrul ABC Asigurari Reasigurari S.A. (2005 – 2006), director sucursala zonala in cadrul FATA Asigurari Agricole S.A. (2006 – 2008) si director general adjunct la ABC Asigurari Reasigurari S.A (2008 – 2010).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri