De asemenea, alte doua puncte trebuie bifate, potrivit lui Gabriel Sincu, pentru a vorbi de o fiscalitate cu adevarat moderna in Romania:
- corelarea prevederilor contradictorii si eliminarea ”zonelor albe” din codul fiscal, reducand astfel riscul de abuz din partea fiscului;
- reformarea sistemului de administrare fiscala prin informatizarea masiva si eliberarea organigramei de personalul redundant si a celui slab pregatit.
Reformarea sistemului ar trebui sa fie primul pas pentru reducerea birocratiei, un deziderat etern in fiscalitatea romaneasca. Apoi introducerea raspunderii individuale pentru cei care gresesc sau se ascund sub prevederile legale ambigue. „Atata vreme cat politicienii vor continua sa aiba interese marunte, sa incerce solutii pe cont propriu si sa nu aiba curajul implementarii unor masuri de anvergura, vom continua sa ne zbatem precum pestele pe uscat. Am totusi speranta ca noua echipa de la Ministerul de finante care a pornit un proiect ambitios de rescriere a codului fiscal si a codului de procedura fiscala va avea puterea sa duca pana la capat acest proiect iar la inceput de 2014 sa putem spune ca am pornit intr-o directie buna”, mai spune Gabriel Sincu.
Gabriel Sincu este unul dintre speakerii Conferintei “Fiscal 2013” organizata de wall-street.ro miercuri, 3 aprilie. Daca ai intrebari si idei pe care vrei sa le dezbati cu specialistii invitati la conferinta, tot ce trebuie sa faci pentru este sa completezi formularul disponibil aici. Te invitam sa trimiti aplicatia pana vineri, 29 martie, ora 18.00. Participarea la eveniment este GRATUITA!
Evenimentul "Fiscal 2013" propune o alta abordare in fiscalitate prin crearea unei dezbateri intre cei mai reprezentativi specialisti (consultanti si avocati) si antreprenori si directori de companii.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: