Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza sustine ca furnizorul de energie are o organigrama supradimensionata, cu 434 de economisti si 136 de IT-isti, personal care "i-ar face invidiosi" pe cei din Big Four (Ernst&Young, KPMG, PwC, Deloitte) si pe marile companii de IT, Google sau Microsoft.
"Lipsa de competitivitate lipseste in Romania, pentru ca noi incarcam foarte mult organigramele. Energia hidro este cea mai ieftina din lume, insa in Romania este foarte scumpa, pentru ca de exemplu la Hidroelectrica erau 7.500 de salariati, in timp ce la Verbund, in Austria, sunt 500 de angajati. Avem 434 de economisti, care i-ar uimi chiar si cei din Big Four, insa care nu stiu sa rezolve nici cea mai mica problema si peste 136 de IT-isti, care i-ar face chiar si pe cei de la Google sau Microsoft sa isi muste buzele", a explicat Remus Borza, la Forumul Pietei de Capital.

Forumul Pietei de Capital, un eveniment organizat de Wall-Sreet.ro in parteneriat cu Bursa de Valori Bucuresti, Ernst&Young Romania, Sibex, SIF Muntenia, Erste Asset Management, SAI Muntenia Invest si Schoenherr si Asociatii.

El a adaugat ca la 31 decembrie 2012 in cadrul Hidroelectrica lucrau peste 2.200 de persoane in personalul TESA si 129 de angajati in departamentul de resurse umane.

"Hidroelectrica si toti producatorii de energie trebuie sa inteleaga ca nu se vor mai intalni cu preturi de peste 200 de lei megawatt-ul, pret la care poti sa ascunzi multa praduiala si organigrame supradimensionate. La 160-180 lei pe MWh nu poti sa vinzi decat in pierdere", explicat Borza.


El a adaugat ca in primele patru luni Hiroelectrica a reusit sa obtina profit, dupa ce 400 de persoane au fost disponibilizate, administratorul avand in plan alte 400 de concedieri saptamana viitoare.

"Hidroelectrica a obtinut un profit in valoare de 50 milioane de lei in luna aprilie si un castig total de 200 milioane lei in primele 4 luni din 2013. Astfel, am realizat aproape 50% din profitul total estimat pentru 2013, de 433 milioane de lei", a mai spus administratorul judiciar al companiei.

Borza a mai spus ca in primele trei luni din acest an Hidroelectrica a inregistrat o cifra de afaceri de 661 milioane de lei, in crestere cu 90 milioane de lei comparativ cu perioada similara a anului trecut.

URMARESTE CONFERINTA IN DIRECT ACUM.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri