Impozitul forfetar va fi stabilit ca o suma fixa, in functie de anumiti indicatori pentru fiecare domeniu de activitate, urmand ca firmele sa plateasca mai putin decat daca ar aplica cota de 16% pe profit sau de 3% pe venit, a declarat ministrul pentru IMM-uri si turism, Maria Grapini.
"Pentru fiecare cod CAEN am identificat care sunt indicatorii relevanti care i-ar permite operatorului economic sa faca un anumit venit. Concret, ce il influenteaza pe un hotelier din Bucuresti, din Covasna etc in functie de marimea hotelului, de locatie, de capacitate? Si atunci la restaurante am luat alti indicatori relevanti, la service auto si reparatii auto alti indicatori relevanti si suma pe care o stabilim prin acest studiu pe care l-am propus Ministerului de Finante este o suma fixa care a provenit plecand de la istoricul cat s-a platit in 2011 impozit corectat cu acei indicatori relevanti", a afirmat Grapini la o conferinta organizata la BNR, potrivit Mediafax.

Ea a dat ca exemplu hotelurile de la mare si de la munte, unde este luata in calcul sezonalitatea pentru stabilirea sumei de plata.

Grapini a mentionat ca la aceste servicii pentru populatie evaziunea este foarte mare, in 2011 incasandu-se impozit de la toate hotelurile si pensiunile din Romania mai putin decat la reparatii auto.

"Pornind de aici, am constatat ca daca le punem o suma fixa, care este mai mica decat ar fi la o inregistrare corecta a veniturilor si cheltuielilor, fie 16% impozit pe profit, fie 3% pe cifra de afaceri, conformarea lunara este imediata, se simplifica foarte mult actul de control pentru ca nu mai are ce controla, are de platit o suma fixa si atat", a explicat ministrul delegat pentru IMM-uri si turism.

Ea a precizat ca, astfel, firma respectiva nu mai plateste alt impozit, nici macar 16% impozit pe profit, aratand ca poate face profit "cat vrea", pe care poate sa-l investeasca mai departe sau sa acorde dividende.

"Acesta este un studiu care, in mod normal, ar trebui sa dea rezultate daca Ministerul de Finante il va aplica intru totul. Peste doua zile are loc o intalnire intre patronate, ministerul meu si Ministerul de Finante pentru a finaliza proiectul", a mai spus Grapini.

Impozitul forfetar, care ar urma sa fie introdus de la 1 iulie, va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de infrumusetare sau spalatorii auto.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri