O eventuala reducere a taxei pe valoarea adaugata la alte produse decat painea va fi analizata doar dupa 1 iulie, a declarat premierul Victor Ponta. El a sustinut declaratia in contextul in care a precizat ca efectul amanarii majorarii accizelor la carburanti va fi analizat dupa primele trei luni, dar un eventual gol de venituri nu poate fi reglat decat prin rectificare care poate fi efectuata numai in semestrul II, rectificare bugetara care, in aceste conditii, poate fi negativa.

In urma cu doua luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca TVA va scadea la 9%, cel mai probabil, si in sectorul carnii in anul 2014, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe si lapte. El a precizat ca masura reducerii TVA de la 24% la 9% va fi luata dupa evaluarea efectului reducerii TVA la paine, scrie Mediafax.

La sfarsitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la paine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al masurii urmand sa fie compensat prin cresterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool si introducerea de accize la bunuri de lux.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri