Curtea de Apel Suceava a inlocuit masura arestarii preventive in cazul sefului APIA, Gheorghe Benu si adjunctului APIA Suceava, Delia Moldoveanu, acestia urmand sa fie cercetati sub control judiciar in dosarul privind acordarea ilegala de subventii agricole.

Purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Suceava, Rodica Neagu-Dumitrescu, a declarat ca magistratii au stabilit ca Gheorghe Benu si Delia Moldoveanu sa fie cercetati sub control judiciar. Tribunalul Suceava a decis, in urma cu o saptamana, ca directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, si directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, sa fie cercetati in arest la domiciliu, in timp ce medicul veterinar Neculai Toma si consilierul judetean liberal Ioan Piticari sa fie cercetati sub control judiciar. DNA Suceava a contestat deciziile la Curtea de Apel Suceava, care a revocat masura arestarii la domiciliu in cazul primilor doi, care vor fi cercetati sub control judiciar, potrivit Mediafax.

Astfel, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondata, contestatia formulata de DNA Suceava si a admis contestatia formulata de Benu, inlocuind masura arestului la domiciliu cu masura preventiva a controlului judiciar. Totodata, el nu are voie sa plece de pe raza judetului Dambovita fara incuviintarea prealabila a instantei, sa nu se apropie de si sa nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu Delia Moldoveanu, Stela Tanase si Eugen Mogos, dar si sa nu exercite profesia si sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a comis faptele.

Decizia Curtii de Apel Suceava este definitiva

O solutie asemanatoare a fost luata in cazul Deliei Moldoveanu, care are insa interdictia sa paraseasca municipiul Suceava si sa comunice cu Benu si cu suspectii Nicoleta Cheler, Lya Chiriac, Ionela Melania Blanariu, Stela Tanase si Eugen Mogos. In cazul medicului veterinar Neculai Toma, Curtea de Apel Suceava a mentinut masura de cercetare sub control judiciar, modificand doar obligatia impusa ca acesta "sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu celelalte persoane care au calitatea de parti ori de subiecti procesuali in cauza (martori, experti)" si dispune ca el "sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu suspectii Ciobanu Lucian si Blanariu Ionela Melania".

O masura asemanatoare a fost luata in cazul consilierului judetean liberal Ioan Piticari, care nu are voie sa comunice cu suspectele Cheler Nicoleta si Chiriac Lya. Procurorii DNA Suceava il cerceteaza pe Benu pentru abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului in legatura cu gestionarea fondurilor europene si protectia acordata de el Deliei Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava, astfel incat sa obtina pe toate exploatatiile subventii de la Uniunea Europeana.

Conform anchetatorilor, atunci cand DNA a facut publica ancheta si a solicitat documente in cadrul cercetarilor, au aparut probe ca Benu ii transmitea directorului adjunct al APIA Suceava cum sa raspunda la aceste solicitari astfel incat sa denatureze adevarul si sa scape de raspundere penala. In acelasi dosar, directorul ajunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, este acuzata pentru acordarea de subventii cu incalcarea legii sau neurmarirea, conform legii, a respectarii destinatiei subventiei, in forma continuata, abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata, dare de mita si omisiunea sesizarii.

Mai multe persoane urmarite penal

Neculai Toma, medic veterinar din Horodnic si reprezentantul Asociatiei Crescatorilor de Animale Horodnic, este cercetat pentru inselaciune, in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata, tentativa la comiterea infractiuni de inselaciune, in forma continuata si instigare la comiterea infractiunii de fals in declaratii in forma continuata, in timp ce consilierul judetean PNL Ioan Piticari, reprezentant al Asociatiei Producatorilor si Crescatorilor de Taurine Piatra Soimului din Campulung Moldovenesc, este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false avand ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata si inselaciune in forma continuata.

In acelasi dosar sunt urmarite penal alte sase persoane, intre care seful APIA Suceava, Eugen Mogos. Cercetarile in acest dosar vizeaza admiterea la plata a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafata sau in domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii si manastiri, care nu indeplineau conditiile de eligibilitate, arata procurorii. Din documentele anchetatorilor rezulta ca in anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar in 2013, alte 213 dosare de subventii pentru parohii si manastiri din judetul Suceava.
Ancheta vizeaza subventii acordate in perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste 5 milioane de lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri