Magistratii de la Curtea de Apel Bucuresti reiau dezbaterile in dosarul privatizarii Institutul de Cercetari Alimentare (ICA), completul de judecata urmand sa mai audieze doi inculpati si sa stabileasca ce probe vor admite in aceasta cauza.

Dan Voiculescu declara, in 31 iulie, ca "unii se grabesc" ca el sa fie condamnat pana in decembrie in dosarul ICA, motivul fiind, in opinia lui, acela ca "in noiembrie pleaca Basescu si nu vrea sa plece" pana nu il vede condamnat. Declaratia a fost facuta dupa ce, la iesirea de la DNA, unde fondatorul PC le-a cerut procurorilor sa-i ridice controlul judiciar intr-un alt dosar, in care este suspectat ca a santajat mai multi oameni de afaceri, Voiculescu a fost intrebat despre termenul de luni al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), potrivit Mediafax.

Astfel, Dan Voiculescu a precizat ca la viitorul termen nu ar urma sa fie facuta pledoaria finala. "Nu mi s-a cerut pledoarie finala pentru luni (4 august - n.r.). Eu inteleg foarte bine ca unii se grabesc ca trebuie neaparat condamnat Voiculescu pana in decembrie. M-am tot gandit la motiv, motivul e legat de faptul ca in noiembrie pleaca Basescu si nu vrea sa plece pana nu ma vede condamnat", a spus el. Referitor la o eventuala condamnare cu executare, Dan Voiculescu a declarat ca nu ii este frica de inchisoare.

La termenul anterior, din 7 iulie, completul format din judecatorii Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea, de la Curtea de Apel Bucurestia audiat majoritatea inculpatilor, acestia sustinand ca sunt nevinovati. Astfel, Dan Voiculescu a aratat ca stie ce invinuiri ii sunt aduse in dosarul ICA, dar nu le recunoaste, sustinand ca procurorul de caz a intimidat martorii, ca s-a stabilit un prejudiciu fals si ca au disparut 40 dintre volumele de material probatoriu.

Fostul director al Institutului de Cercetari Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, a declarat, la randul sau, ca nu a obtinut niciun avantaj de pe urma privatizarii ICA, precizand ca nu este "omul de casa al lui Voiculescu". Audiat, si el, tot in calitate de inculpat, fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantis a spus ca daca ICA nu ar fi fost privatizat, atunci acesta ar fi intrat in procedura de insolventa si de faliment, in baza legilor de la acea vreme.
Inainte de audierea inculpatilor, avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghita Mateut, a cerut ca dosarul ICA sa fie trimis pentru repartizare aleatorie unui alt complet, motivand ca cei doi magistrati din aceasta cauza au fost desemnati in 26 iunie, cand acestia erau inca judecatori la Tribunalul Bucuresti. Mateut a precizat ca la 26 iunie, Curtea de Apel Bucuresti a decis noii membri ai acestui complet, desi acestia erau atunci judecatori la Tribunalul Bucuresti si au venit la CAB din 1 iulie, cand au si inceput judecarea dosarului ICA. Cererea a fost sustinuta si de ceilalti avocati din dosar, in final fiind respinsa de instanta, care a trecut la audierea inculpatilor.

Tot la termenul de luni, avocatul lui Voiculescu a cerut judecatorilor schimbarea incadrarii faptelor pentru care este judecat clientul sau, din spalare de bani in tainuire, pedeapsa maxima pentru aceasta din urma fiind de cinci ani. Solicitarea va primi un raspuns din partea instantei la urmatorul termen al procesului. Dosarul privind privatizarea ICA este judecat din 1 iulie de completul formatdin magistratii Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea, acestia fiind desemnati dupa ce presedintele completului initial, Stan Mustata, a fost arestat pentru trafic de influenta, iar celelalalt membru, Florica Duta, s-a pensionat.

In 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de inchisoare cu executare pentru spalare de bani. Instanta a constatat atunci ca a fost implinit termenul de prescriptie speciala si a dispus incetarea procesului penal pentru cealalta infractiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de catre procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantis, Corneliu Popa, Catalin Sandu Jean, Vlad Savulescu si Flavius Adrian Pop au fost condamnati la sase ani de inchisoare cu executare.

Instanta a mai dispus condamnarea la cate cinci ani de inchisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene. In cazul lui Marian Gheorghe Domnisoru, instanta a dispus incetarea procesul penal, constatand ca acesta a decedat in cursul procesului penal. Sentinta a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care va da o decizie definitiva in acest dosar. Dan Voiculescu si alte 12 persoane au fost trimisi in judecata in acest dosar la inceputul lunii decembrie 2008. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie sustin ca privatizarea frauduloasa a ICA ar fi fost facuta in folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizata prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs in urma acestei privatizari se ridica la peste 60 de milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri