Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut, la procesul privatizarii ICA, schimbarea incadrarii juridice in cazul lui Dan Voiculescu, iar avocatul acestuia, Gheorghita Mateut, a facut o alta cerere de recuzare a completului, dupa ce o alta cerere, de acordare unui nou termen in dosar, a fost respinsa.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut schimbarea incadrarii juridice din art. 29 lit. c in art. 29 lit. b si c din Legea 656/2002 republicata in 2012 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism.

Articolul mentionat, care se refera la spalarea banilor, prevede ca aceasta infractiune este constituita de "ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni" (litera b), dar si de "dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni" (litera c), informeaza Mediafax.

Un nou termen pentru pregatirea apararii

In acest context, Gheorghita Mateut a cerut, marti, un nou termen, pentru pregatirea apararii, in conditiile schimbarii incadrarii juridice. Cererea a fost respinsa de instanta. "In 7 iulie, s-a pus in vedere avocatilor sa pregateasca concluziile pe schimbarea incadrarii juridice. Astfel, avocatii au avut timp suficient sa pregateasca apararile. Practic, nu este vorba despre noi infractiuni, ci tot despre spalarea banilor", a eplicat presedintele completului, judecatoarea Camelia Bogdan.

Dupa respingerea solicitarii de acordare a unui nou termen, aparatorul lui Voiculescu a inaintat o noua cerere de recuzare a completului. Instanta s-a restras pentru a delibera cu privire la admisibilitatea cererii de recuzare. Dezbaterile de marti in dosarul privatizarii ICA au fost reluate, de la ora 10.00, la Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorul a cerut, luni seara, pedepse mai mari pentru toti inculpatii si aplicarea legii mai favorabile in acest caz, si anume a noului Cod penal. In cazul lui Dan Voiculescu, judecat pentru spalare de bani, pedeapsa maxima prevazuta de noua lege penala este de 10 ani de inchisoare. La termenul de luni, avocatii inculpatilor au inaintat aproximativ 40 de cereri.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghita Mateut a cerut sa fie audiati seful statului, Traian Basescu, primar general la vremea faptelor incriminate, fostii ministri ai Agriculturii Ilie Sarbu si Dacian Ciolos, aceste cereri fiind respinse. La fel s-a intamplat cu o solicitare privind audierea actualului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.

Mateut a mai cerut recuzarea completului de judecata, pe motiv ca aceeasi judecatori care au pus sechestru pe bunurile fiicelor lui Dan Voiculescu au decis si in cazul contestatiei referitoare la aceasta masura, si aceasta solicitare fiind respinsa.

Presedintele completului care judeca dosarul ICA, Camelia Bogdan, a aratat ca instanta a decis, pe 1 iulie, impunerea masurilor asiguratorii, iar contestatia nu putea fi facuta decat cu privire la modul de aplicare a sechestrului. O alta solicitare a lui Mateut, de sesizare a instantei supreme, Curtii Constitutionale si Curtii de Justitie a Uniunii Europene, a fost de asemenea respinsa.

Si avocata Maria Vasii a cerut sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru lamuriri referitoare la sechestrul pus de instanta in acest dosar. La randul sau, George Moloman, avocatul fostului sef al ADS Corneliu Popa, a cerut ca clientul sau sa fie testat cu poligraful, pentru a se vedea ca nu a mintit referitor la privatizarea ICA. Avocatul lui Sandu Jean a cerut reaudierea lui Adrian Caciu, cel care a facut parte din corpul de control care a semnat documentul prin care s-a suspendat procedura de privatizare a ICA.

Gheorghe Mencinicopschi cere vizionarea unui interviu

O alta cerere a venit de la avocatul lui Gheorghe Mencinicopschi, care a solicitat sa fie vizionat un interviu cu clientul sau, difuzat la TV in mai 2014. Avocatul fostului ministru Sorin Pantis a solicitat o expertiza judiciara si incuviintarea unui expert parte.

Procurorul de caz a cerut judecatorilor respingerea celor mai multe dintre solicitarile inculpatilor.
Tot la termenul de luni au fost audiati doi dintre inculpati, Jean Catalin Sandu si Nicolae Savulescu, ambii afirmand ca sunt nevinovati. La termenul anterior al dosarului ICA, in 7 iulie, completul format din judecatorii Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea, de la Curtea de Apel Bucuresti a audiat majoritatea inculpatilor, acestia sustinand ca sunt nevinovati.

Astfel, Dan Voiculescu a aratat ca stie ce invinuiri ii sunt aduse in dosarul ICA, dar nu le recunoaste, sustinand ca procurorul de caz a intimidat martorii, ca s-a stabilit un prejudiciu fals si ca au disparut 40 dintre volumele de material probatoriu. Fostul director al Institutului de Cercetari Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, a declarat, la randul sau, ca nu a obtinut niciun avantaj de pe urma privatizarii ICA, precizand ca nu este "omul de casa al lui Voiculescu".

Audiat, si el, tot in calitate de inculpat, fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantis a spus ca daca ICA nu ar fi fost privatizat, atunci acesta ar fi intrat in procedura de insolventa si de faliment, in baza legilor de la acea vreme.

Inainte de audierea inculpatilor, avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghita Mateut, a cerut ca dosarul ICA sa fie trimis pentru repartizare aleatorie unui alt complet, motivand ca cei doi magistrati din
aceasta cauza au fost desemnati in 26 iunie, cand acestia erau inca judecatori la Tribunalul Bucuresti. Mateut a precizat ca la 26 iunie, Curtea de Apel Bucuresti a decis noii membri ai acestui complet, desi acestia erau atunci judecatori la Tribunalul Bucuresti si au venit la CAB din 1 iulie, cand au si inceput judecarea dosarului ICA. Cererea a fost sustinuta si de ceilalti avocati din dosar, in final fiind respinsa de instanta, care a trecut la audierea inculpatilor.

Tot la termenul din 7 iulie, avocatul lui Voiculescu a cerut judecatorilor schimbarea incadrarii faptelor pentru care este judecat clientul sau, din spalare de bani in tainuire, pedeapsa maxima pentru aceasta din urma fiind de cinci ani. Solicitarea ar urma sa primeasca un raspuns din partea instantei la termenul de luni, 4 august.

Dosarul privind privatizarea ICA este judecat din 1 iulie de completul formatdin magistratii Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea, acestia fiind desemnati dupa ce presedintele completului initial, Stan Mustata, a fost arestat pentru trafic de influenta, iar celelalalt membru, Florica Duta, s-a pensionat.
In 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de inchisoare cu executare pentru spalare de bani. Instanta a constatat atunci ca a fost implinit termenul de prescriptie speciala si a dispus incetarea procesului penal pentru cealalta infractiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de catre procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantis, Corneliu Popa, Catalin Sandu Jean, Vlad Savulescu si Flavius Adrian Pop au fost condamnati la sase ani de inchisoare cu executare.
Instanta a mai dispus condamnarea la cate cinci ani de inchisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene. In cazul lui Marian Gheorghe
Domnisoru, instanta a dispus incetarea procesul penal, constatand ca acesta a decedat in cursul procesului penal.

Sentinta a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care va da o decizie definitiva in acest dosar.
Dan Voiculescu si alte 12 persoane au fost trimisi in judecata in acest dosar la inceputul lunii decembrie 2008. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie sustin ca privatizarea frauduloasa a ICA ar fi fost facuta in folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizata prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs in urma acestei privatizari se ridica la peste 60 de milioane de euro.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri