Grupul Intact informeaza ca nu s-a renuntat la toate contestatiile formulate impotriva deciziei in dosarul ICA, retragerea unor contestatii fiind determinata de prezenta in completul care ar fi trebuit sa le judece a judecatorului Camelia Bogdan.

"Renuntarea in cauza nu vizeaza toate contestatiile depuse impotriva hotararii nelegale nr.888/08.08.2014 si cu atat mai putin, nu reprezinta renuntari la demersurile judiciare menite sa desfiinteze actul fara precedent al Curtii de Apel Bucuresti. Necesitatea actiunii a fost determinata de prezenta in completul care ar fi trebuit sa judece aceste contestatii a doamnei judecator Camelia Bogdan. In cadrul dosarului ICA aceasta si-a solutionat singura propriile cereri de recuzare, respingandu-le ca inadmisibile, precum si contestatiile formulate impotriva propriilor masuri", se arata in comunicatul Intact, potrivit Mediafax.

Reprezentantii Intact mai spun ca magistratul "a respins ca inadmisibile apelurile formulate de Camelia si Corina Voiculescu, impotriva carora a pronuntat, prin aceeasi hotarare judecatoreasca, masuri a caror punere in aplicare determina prejudicii, atat patrimonale, cat si nepatrimoniale, precum si refuzarea dreptului de a spune ceva in proces.

Intact: magistratul Camelia Bogdan a aratat "lipsa evidenta a unor garantii de impartialitate"

"Este evident ca, in conceptia doamnei Camelia Bogdan, dreptul la un recurs efectiv garantat de art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si dreptul la un proces echitabil, garantat de art.21 din Constitutie, precum si de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului reprezinta simple drepturi iluzorii. Avand in vedere lipsa evidenta a unor garantii de impartialitate din partea magistratului Camelia Bogdan, renuntarea la contestatiile indreptate impotriva hotararii, ce urmau a fi solutionate de domnia sa, devine fireasca", se mai spune in comunicatul citat.

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina si Camelia, au depus in 14 august, la Tribunalul Bucuresti, doua contestatii la executare in cazul sechestrului dispus prin decizia definitiva data in dosarul privind privatizarea ICA, in care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro. Contestatia Cameliei Voiculescu a fost respinsa, pe 25 august, de instanta, cealalta contestatie avand termen de judecata in 29 august, cand Corina Voiculescu a depus o cerere de retragere a contestatiei.

Si compania Grivco, fondata de Dan Voiculescu, si fostul Institut de Cercetari Alimentare (ICA), in prezent Compania de Cercetari Aplicative si Investitii, au contestat in instanta sechestrul pus de judecatori prin sentinta data in dosarul privind privatizarea ICA. Contestatia Grivco a fost de asemnea respinsa, in 26 august, in timp ce cea inaintata de Compania de Cercetari Aplicative si Investitii avea termen in 1 septembrie.

Deciziile de respingere a contestatiilor nu sunt definitive, putand fi atacate la Curtea de Apel Bucuresti.
Avocata lui Dan Voiculescu, Maria Vasii, declara, in 13 august, ca imobilul de pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti nr. 25-27, unde este sediul postului de televiziune Antena 3, a fost indisponibilizat de procurorii anticoruptie, in urma deciziei definitive din dosarul ICA. Vasii a spus ca decizia de executare a dispozitiilor din condamnarea din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) a fost contestata la Tribunalul Bucuresti.

Privatizarea ICA, un caz finalizat prin ani grei de inchisoare

Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, in 8 august, in dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, si pe Sorin Pantis, fost ministru, la sapte ani de inchisoare. Decizia a fost luata de un complet condus de judecatoarea Camelia Bogdan.

In acelasi dosar au fost condamnati fostul director al Agentiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, la opt ani de inchisoare, Jean Catalin Sandu, fost sef al Directiei Juridice din ADS, si Vlad Nicolae Savulescu, fost sef al Directiei de Privatizare-Concesionare din ADS, la cate sase ani de inchisoare, si Flavius Adrian Pop, fost sef de serviciu in ADS, la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin si Constantin Baciu au primit patru ani de inchisoare cu suspendare, iar Vica Ene si Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Instanta a dispus confiscarea mai multor imobile apatinand inculpatilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena si cel al grupului de firme Grivco. Totodata, magistratii de la Curtea de Apel Bucuresti au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Soseaua Kisseleff, cu o valoare estimata de 250.000 de euro.

De asemenea, trebuie sa i se confiste lui Voiculescu suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezinta chiria pe care a incasat-o in baza contractului de inchiriere a spatiului Grivco de catre Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanta a dispus confiscarea bunurilor mobile si imobile si a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figureaza ca imputernicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate in tara sau in strainatate.

Instanta a mai dispus, in cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are in conturi pana la concurenta sumei de 15 milioane de lei, la BRD, si pana la concurenta sumei de cinci milioane de lei, la RBS Bank. De asemenea, pe langa sumele reprezentand contravaloarea actiunilor donate de Dan Voiculescu celor doua fiice ale sale, de la acestea trebuie sa fie confiscate si sumele donate in urma inchirierii spatiului Grivco catre Romtelecom.

Citeste si:

    In cazul lui Dan Voiculescu, pentru doua din dispozitiile instantei a fost desemnat pentru punerea in executare procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie: una legata de identificarea de bunuri mobile, imobile, conturi pentru aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare speciala) si cealalta privind aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare extinsa).

    Procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi, a declarat, la Adevarul Live, ca Directia a fost desemnata de instanta sa identifice si sa indisponibilizeze conturi si imobile pentru recupereare prejudiciului din dosarul ICA, dar executarea o va face statul, prin Ministerul Finantelor, Antena 3 nefiind parte in cauza.

    In acest context, Kovesi a spus ca neaga categoric afirmatia ca Antena 3 este confiscata de DNA sau de orice alta institutie a statului, intrucat Antena 3 nu a avut nicio calitate in acest proces, in care au fost condamnate definitiv mai multe persoane, printre care si Dan Voiculescu. Codruta Kovesi a subliniat ca jurnalistii de la Antena 3 nu au fost implicati in dosarul ICA si nu s-a dispus de catre instanta, prin decizia definitiva, confiscarea unor bunuri de la acestia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

    Citeste si:
      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



      Setari Cookie-uri