Dan Chitic, unul dintre avocatii lui Sorin Rosca Stanescu in dosarul Rompetrol, a declarat miercuri, dupa ce l-a vizitat pe senator la penitenciarul Rahova, ca vor fi facute toate demersurile pentru apararea drepturilor si libertatii acestuia.

Strategia legata de aceste demersuri, a adaugat Chitic, va fi pusa la punct impreuna cu avocatul care l-a aparat pe Rosca Stanescu in dosarul Rompetrol. Dan Chitic a mai spus ca singurul mesaj public transmis de clientul sau din inchisoare este acela ca "adevarul va iesi la iveala si in acest dosar".

Senatorul Sorin Rosca Stanescu a fost incarcerat, marti seara, la Rahova dupa ce Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat la doi ani si patru luni de inchisoare in dosarul Rompetrol, noteaza Mediafax.

A dorit judecarea pana la capat

Intr-un comunicat remis presei inainte de a se preda la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Ilfov, senatorul si-a sustinut in continuare nevinovatia fata de implicarea sa in dosar Rompetrol. "In urma cu circa trei ani, magistratul care ne-a judecat ne-a comunicat, verbal si in scris, unora dintre noi, cei implicati in achizitionarea actiunilor pe bursa, ca prezumtiva infractiune s-a prescris. Am fost intrebati daca dorim sa uzam de prescriptie. Toti, inclusiv eu, am declarat ca nu si ca dorim sa ne judecam pana la capat", a spus el.

Sorin Rosca Stanescu a primit un an de inchisoare pentru utilizare de informatii privilegiate si doi ani de inchisoare pentru constituire a unui grup infractional organizat. Pedepsele au fost contopite si s-a adaugat un spor de patru luni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri