Deputatul PSD Ioan Adam a fost audiat, miercuri dimineata, de procurorii DNA Brasov, in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri in care sunt vizati si magistrati, intre care sotia sa.

Deputatul Ioan Adam, care este si avocat, avand un cabinet in Brasov, a iesit din sediul DNA in jurul orei 10.30, fiind insotit de un aparator. Deputatul le-a spus jurnalistilor: ”Nu va grabiti”, fara a face alte comentarii. Avocatul acestuia a afirmat ca Ioan Adam a fost chemat la DNA pentru ”probleme profesionale confidentiale”, el nedorind sa ofere detalii, potrivit Mediafax.

In acest dosar, procurorii anticoruptie fac cercetari pentru infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie care au legatura cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier si 100 de hectare de teren agricol, arata DNA, intr-un comunicat de presa. Astfel, miercuri dimineata procurorii fac 25 de perchezitii in judetele Brasov, Bacau, Covasna, precum si in Bucuresti, dintre care cinci la institutii publice de interes local, una la un birou de avocatura si restul la sediile unor firme si la domiciliile unor persoane, preciza DNA.

Surse judiciare au declarat ca intre cele cinci institutii publice la care au loc perchezitii sunt si tribunalele Brasov si Covasna. De asemenea, au loc perchezitii la sediile a trei primarii, una dintre acestea fiind cea din localitatea Caiuti din judetul Bacau. Anchetatorii perchezitioneaza si biroul de avocatura al deputatului PSD Ioan Adam. Potrivit surselor citate, de la cele doua instante sunt vizati trei judecatori, suspectati de implicare in luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri. Doi dintre magistrati sunt de la Tribunalul Covasna si unul de la Tribunalul Brasov. In acelasi dosar mai este implicat si un al doilea avocat, membru al Baroului Covasna.

Unul dintre judecatorii vizati, sotia deputatului Adam

Sotia lui Ioan Adam, judecatoarea Roxana Adam, de la Tribunalul Brasov, ar fi printre cei trei magistrati suspectati in cauza, au mai aratat sursele citate. Printre localitatile in care s-ar fi facut retocedarile ilegale de terenuri sunt Comanesti, Palanca, Bratulesti si Doftana, au precizat sursele judiciare.

Conform acelorasi surse, doar 30.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere ar fi fost retrocedate pana in prezent, pentru celelalte 60.000 de hectare dosarele fiind pe rolul instantelor. Deputatul PSD Ioan Adam a absolvit Facultatea de Drept - Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca in anul 1982. In perioada 1983 - 1994, el a fost judecator la Judecatoria Brasov, intre 1990 si 1994 a fost presedinte al Judecatoriei Brasov, iar intre 1994 - 1995 a fost judecator la Tribunalul Brasov.

Din 1995, el este avocat in Baroul Brasov, fondator al S.C.P.A. Adam si Rusu - Brasov. De asemenea, din anul 2002 Ioan Adam este profesor universitar doctor la Universitatea Transilvania din Brasov. Deputatul PSD este casatorit cu judecatoarea Roxana Adam si au un fiu avocat. Roxana Adam este judecator la Tribunalul Brasov din anul 2006, fiind presedinta Sectiei comerciale si de contencios administrativ. Anterior, in perioada 1999-2006, Roxana Adam a fost judecator la Judecatoria Brasov.

Pleiada de terenuri in declaratia de avere

Ioan Adam este membru PSD din anul 2000, iar din 2003 este vicepresedinte al organizatiei judetene a partidului. In anul 2009, el a fost membru al Consiliului de Supraveghere - Fondul Proprietatea. In perioada 2007-2008, Ioan Adam a fost deputat supleant PSD. In 2012, el a fost ales deputat in colegiul uninominal nr. 6 Brasov, fiind membru al Comisiei Juridice.

Potrivit ultimei sale declaratii de avere, din iunie 2014, deputatul Ioan Adam are noua terenuri, in suprafata totala de peste 20 de hectare, opt dintre ele fiind cumparate si unul mostenit. Dintre cele noua terenuri, sase sunt in Brasov si cate unul in Poiana Brasov, Sacele, Fundata si Poiana Marului. Sase terenuri sunt cu constructii, doua sunt intravilan si unul este agricol.

In Brasov, deputatul are un teren de 330 de metri patrati, un alt teren de 1.400 de metri patrati, un altul de 850 de metri patrati, unul de 1.000 de metri patrati si unul de 900 de metri patrati, cinci dintre acestea fiind cu constructii, iar unul intravilan. Toate aceste terenuri au fost cumparate in perioada 1996-2006. Ioan Adam mai are un teren de 1.000 de metri patrati in Poiana Brasov, cumparat in 1999, un altul de 4.000 de metri patrati in Sacele, cumparat in 2003, unul de 1.000 de metri patrati in Fundata, din 1992, precum si un teren agricol de 10.000 de metri patrati in localitatea Poiana Marului, pe care l-a mostenit.

De asemenea, deputatul are patru case, trei dintre acestea fiind construite in anii 1996, 1999 si 2007, iar cealalta cumparata tot in 2007. Suprafata totatla a imobilelor este de peste 1.100 de metri patrati. Totodata, deputatul are si cinci apartamente, precum si un sediu de birou de 250 de metri patrati, construit in 2009. Toate cele cinci apartamente sunt in Brasov si au intre doua si patru camere, iar suprafata totala este de aproape 700 de metri patrati.

Ioan Adam are si trei depozite bancare, unul de 4.456 de euro si doua in valoare totala de peste 8,5 milioane de lei. In calitate de asociat al unei societati comerciale, deputatul a acordat un imprumut de 496.000 de euro, reprezentand o cota de participare la firma de 38 la suta. Deputatul a mai notat in declaratia de avere un depozit de 698.000 de lei din 2013, un altul de 37.605 dolari, fonduri de investitii din 2013 de peste un milion de lei si fonduri in euro din 2012 de 14.400 de euro. El are si obligatiuni de 600.000 de lei la o banca din Brasov.

Tot in declaratia de avere, el a notat si depozitele deschise pe numele sotiei sale, respectiv doua depozite in valoare totala de peste 110.000 de euro si alte doua depozite in valoare totala peste 330.000 de lei. In anul fiscal anterior declaratiei de avere, Adam a incasat din indemnizatia de deputat 58.908 lei, dar si 50.718 lei ca profesor universitar la Universitatea Transilvania. Ca asociat la SCPA Adam si Rusu, el a incasat 922.434 de lei, iar din inchirierea unor imobile el a obtinut peste 10.000 de lei. De asemenea, sotia sa a incasat, ca judecator si asistent universitar, 155.384 de lei.

Ioan Adam este asoviat la SC Frigos Pommes SRL Ilieni, judetul Covasna, si are actiuni la SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Banat si SIF Oltenia, dar si la mai multe societati, intre care SC Antibiotice, dar si la Fondul Proprietatea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri