Senatorul PSD Dan Sova este urmarit penal sub acuzatia de trafic de influenta, dupa ce ar fi acceptat, la cererea deputatului Viorel Hrebenciuc, sa initieze o propunere legislativa privind amnistia si gratierea unor pedepse, in vederea evitarii de catre deputat a executarii unei eventuale condamnari, arata DNA.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) arata, intr-un comunicat de presa transmis luni, ca senatorul Dan Sova este urmarit penal pentru trafic de influenta. Potrivit procurorilor, in 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, membru al Comitetului Executiv National al partidului si vicepresedinte al Camerei Deputatilor, si-ar fi folosit influenta fata de Dan Sova, membru al aceluiasi partid politic, in scopul de a-l determina sa initieze o propunere legislativa privind amnistia si gratierea unor pedepse, potrivit Mediafax.

Procurorii sustin ca, in timpul intalnirii care a avut loc in acea zi, cei doi au discutat in detaliu despre acuzatiile aduse lui Hrebenciuc in dosarul privind retrocedarile ilegale de paduri, despre conditiile de incriminare a acestor fapte si despre riscul de a fi condamnat. Hrebenciuc i-ar fi cerut sa se asigure ca va fi adoptata o lege de amnistie si gratiere, solicitare pe care colegul sau din PSD ar fi acceptat-o.

DNA a precizat ca propunera a fost formulata pentru a evita ca o eventuala condamnare a lui Viorel Hrebenciuc sa fie pusa in executare, dar si pentru "a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv in prima instanta pentru luare de mita, la pedeapsa inchisorii".

Miron Mitrea, protejat de Hrebenciuc

Surse judiciare au declarat ca membrul PSD condamnat, pe care Hrebenciuc voia sa il sprijinire prin adoptarea unei legi de amnistiere si gratiere a pedepsei, este Miron Mitrea. Instanta suprema l-a condamnat, in 15 octombrie, pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de inchisoare cu executare, in dosarul de coruptie privind lucrarile de constructie facute la locuinta mamei sale, decizia nefiind definitiva.

Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis colegului sau din PSD, in schimbul interventiilor sale, ca il va sprijini sa obtina functia de presedinte al partidului din care cei doi fac parte, in dauna altor doi posibili contracandidati. Cei doi ar mai fi discutat ca, in acelasi context, colegul lui Hrebenciuc sa il determine pe ministrul Justitiei sa initieze un proiect de lege avand ca obiect abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000, respectiv "fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

"Avand in vedere ca Viorel Hrebenciuc este invinuit in doua dosare penale sub aspectul savarsirii unor infractiuni prevazute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (vezi comunicat nr. 1246/VIII/3 din 4 septembrie 2014 si comunicat nr. 1450/VIII/3 din 15 octombrie 2014), proiectul l-ar fi vizat in mod nemijlocit, impiedicand tragerea sa la raspundere penala. Intrucat abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 era un demers controversat, cei doi au concluzionat ca acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativa a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege initiat de Ministerul Justitiei", arata DNA.

Dan Sova ar fi promis ca, in schimbul ajutorului acordat pentru a deveni presedintele partidului, il va determina pe ministrul Justitiei sa initieze un asemenea proiect, in conditiile in care el nu poate deveni ministru al Justitiei din cauza dosarului penal in care are calitatea de suspect. "In schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis colegului sau de partid ca va convinge mai multi membri au partidului, aflati in sfera sa de influenta, sa il sustina", au precizat procurorii.

DNA a mentionat ca in aceasta cauza se fac acte de urmarire penala si fata de alte persoane. Procurorii DNA i-au adus la cunostinta si lui Viorel Hrebenciuc ca este urmarit penal, intr-un dosar care are legatura cu cel al retrocedarilor ilegale de paduri, noile acuzatii fiind de instigare la infractiunea de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, trafic de influenta, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si cumparare de influenta.

Purtatorul de cuvant al PSD, Dan Sova, a declarat, la iesirea de la DNA, ca nu si-a pus problema sa fie seful PSD si ca nu a vorbit niciodata cu ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, in legatura cu solicitarile pe care, potrivit procurorilor anticoruptie, i le-ar fi facut Viorel Hrebenciuc. Intrebat daca s-a intalnit in 17 octombrie cu Viorel Hrebenciuc, care i-ar fi cerut atunci sa initieze o propunerea legislativa privind amnistierea si gratierea unor pedepse, Sova a raspuns negativ. De asemenea, intrebat daca s-a intalnit de atunci cu ministrul Justitiei, purtatorul de cuvant al PSD a spus: "Niciodata nu am vorbit cu Cazanciuc".

Dan Sova a fost intrebat de jurnalisti si daca a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre o eventuala abrogarea a articolului 13 din Legea 78/2000, el raspunzand ca nu stie ce prevede respectivul articol. Dupa ce jurnalistii i-au precizat continutul articolului, Sova a raspuns doar ca "este un articol foarte bun".

Pe de alta parte, intrebat daca isi doreste sa ajunga la sefia PSD, Dan Sova a spus: "Noi nu discutam asa ceva. Nu mi-am pus problema". Viorel Hrebenciuc este cercetat de procurorii DNA, alaturi de deputatul PSD Ioan Adam, in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri. DNA a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea celor doi deputati.

Hrebenciuc este urmarit penal in acest dosar pentru constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si instigare la folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Directia Nationala Anticoruptie anunta, in 13 august, ca Dan Coman Sova, la data faptelor reprezentant legal al SCA "Sova si Asociatii", este urmarit penal pentru trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Potrivit DNA, in perioada 2007-2008, SCA "Sova si Asociatii" a incheiat trei contracte de asistenta juridica cu complexurile Turceni si Rovinari, in urma carora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane lei.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri