Fostul secretar de stat in MJ Ovidiu Putura este urmarit pentru dare de mita si trafic de influenta, fiind acuzat ca a primit foloase de 30.000 de euro pentru interventii intr-un dosar si ca i-a cerut unei judecatoare sa dea o decizie favorabila intr-o cauza in care sotia sa era reclamant, arata DNA.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) arata marti, intr-un comunicat de presa transmis Mediafax, ca procurorii i-au adus la cunostinta lui Ovidiu Putura, judecator la Tribunalul Bistrita, in prezent director la Directia contencios din Ministerul Justitiei, fost secretar de stat in acelasi minister, ca este acuzat de dare de mita si trafic de influenta.

Potrivit procurorilor, in luna noiembrie 2014, Ovidiu Putura i-ar fi promis unei judecatoare ca, din functia pe care urma sa o exercite in Ministerul de Justitie sau printr-un functionar de legatura ce ii poate influenta pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel incat o persoana din familia judecatoarei sa promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

"In schimbul interventiei promise, suspectul Putura Ovidiu i-a solicitat judecatoarei sa pronunte o hotarare favorabila intr-un dosar in care sotia suspectului era reclamant recurent", au scris procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale. Ovidiu Putura mai este acuzat ca, in perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoana foloase necuvenite in cuantum de circa 30.000 de euro, constand in cheltuieli aferente unor partide de vanatoare, unor sejururi la mare, un costum de vanatoare, precum si aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecatori sa dea o solutie favorabila intr-un dosar in care persoana respectiva avea calitatea de inculpat.

Procurorii au fost sprijiniti in acest dosar de Serviciul Roman de Informatii. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, ca Ovidiu Putura a fost audiat aproximativ patru ore de procurorii DNA, iar in jurul orei 15.00, anchetatorii au plecat cu fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei la locuinta acestuia, pentru a face perchezitii.

Ovidiu Putura a fost adus marti dimineata la Directia Nationala Anticoruptie, de ofiteri de politie, dupa ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere. In acelasi dosar, trei judecatoare din Bistrita-Nasaud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, intrucat ar fi vizate de acuzatiile de coruptie verificate in cauza.

Ovidiu Putura a fost eliberat din functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei in 24 februarie 2014, functie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Putura (PNL) a fost judecator si director la Directia de contencios administrativ din Ministerul Justitiei.

In 17 ianuarie 2014, Ovidiu Putura a fost numit in functia de presedinte al Consiliului de Administratie al companiei CFR. In aceeasi zi, Ministerul Justitiei preciza ca Ovidiu Putura poate fi, in paralel, si secretar de stat in MJ si membru in consiliul de administratie al unei regii autonome, respectiv al CFR, dupa ce Guvernul a aprobat un memorandum in acest sens. Ministerul Justitiei a transmis aceste precizari dupa ce presa a vehiculat, imediat dupa investirea lui Ovidiu Putura, ca acesta nu poate fi membru in CA al CFR, deoarece are calitatea de judecator pe durata detasarii la MJ. In 10 martie 2014 a incetat mandatul sau in Consiliul de Administratie al CFR.

In iunie 2014, Ovidiu Putura a fost sanctionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca a detinut, in paralel, functia de membru in Consiliul de Administratie al CFR si pe cea judecator. Ovidiu Putura are, potrivit declaratiei de avere din 4 aprilie 2014, sase terenuri intravilane, forestiere si extravilane. Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei a mostenit patru din cele sase terenuri, cu suprafete de 2.333 metri patrati, un hectar, 3,7 hectare si 1.100 de metri patrati, in localitatile Bistrita si Cusma Bistrita.

Ovidiu Putura a luat in concesiune 378 de metri patrati, in anul 2002, in localitatea Cusma Bistrita si a cumparat, in 2010, un teren de 2.704 metri patrati in Bistrita Bargaului. Fostul secretar de stat mai detine in Bistrita o casa aflata in constructie, cu o suprafata de 149 de metri patrati, si un apartament de 49,5 metri patrati, pe care l-a cumparat in 2006. Ovidiu Putura are un autoturism Nissan, din 2000.

Acesta are mai multe conturi, depozite bancare si carduri de credite in lei, care insumeaza aproximativ 278.000 de lei. Ovidiu Putura are un credit in valoare de 80.000 de lei, pe care l-a contractat in 2005 de la Banca Transilvania si este scadent in 2020.

Putura a avut, in anul fiscal anterior declaratiei de avere, venituri de 109.804 lei, obtinute ca secretar de stat la MJ, dar si cu titlu de restante salariale de la Tribunalul Bistrita-Nasaud, precum si 6.500 de lei, pe care i-a obtinut ca membru in comisii de concurs la Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti si Uniunea Nationala a Notarilor Publici.

Sursa foto: juridice.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri