Judecatorul Curtii Constitutionale Toni Grebla este urmarit penal pentru trafic de influenta, constituirea unui grup infractional organizat si efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia, in scopul obtinerii de bani sau bunuri necuvenite, potrivit DNA, scrie Mediafax.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) arata, intr-un comunicat de presa, ca procurorii i-au adus la cunostinta lui Toni Grebla, senator pana in 18 decembrie 2013, in prezent judecator la Curtea Constitutionala, ca este urmarit penal, fiindu-i prezentate acuzatiile. Judecatorul Curtii Constitutionale Toni Grebla a fost adus de anchetatori cu mandat la Directia Nationala Anticoruptie.

Potrivit unor documente ale procurorilor, in perioada 2010-2015, Toni Grebla ar fi pretins si primit de la finul sau, omul de afaceri gorjean Ion Bircina, mai multe foloase necuvenite, atat in perioada in care a fost senator, respectiv pana in 18 decembrie 2013, cat si dupa ce si-a inceput mandatul de judecator la Curtea Constitutionala. "Foloasele necuvenite au fost primite in schimbul promisiunii de a interveni si determina diferiti functionari publici sa indeplineasca si sa urgenteze indeplinirea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu, in folosul firmelor controlate de Bircina Ion, cu interese in domenii de activitate diversa (energie, transport, fier vechi s.a.)", se arata in documentele citate.

Toni Grebla ar fi primit de la Ion Bircina folosinta gratuita, service-ul si asigurarea pentru autoturismul marca BMW Serie 5, inmatriculat succesiv pe numele societatilor Hermens Comimpex SRL, Agena Systems SRL, Electric Service Orient SRL si Electro Construct System SRL, toate fiind controlate de Bircina, valoarea totala a acestora fiind de 56.070 de euro, precum si folosinta gratuita a postului telefonic inregistrat pe SC Power Plus SRL.

De asemenea, Toni Grebla ar fi primit de la finul sau, in 2 noiembrie 2011, suma de 1.200 de lei, reprezentand echivalentul a doua rochii de dama, cadou pentru sotia judecatorului CC.

In documentele procurorilor se mai arata ca Toni Grebla ar fi primit, in octombrie 2012, materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare, respectiv: "sase capsatoare, 150.000 de capse, 2/3 km de cordelina si alte materiale, toate pentru lipirea a 20.000 de afise si alte materiale electorale".

Toni Grebla mai este suspectat ca, in perioada 2010-2015, "a exercitat in fapt activitati specifice calitatilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societatii) si director general (activitati comerciale), in mod ocult si prin interpusi, incalcand dispozitiile de incompatibilitate prevazute de articolul 102 lit. b si c raportat la art.110 si art.82 alin. 1 lit. a din Legea nr.161/2003 (privind incompatibilitatile judecatorului de la Curtea Constitutionala si senatorului)", potrivit procurorilor.

"In mod neintrerupt, numitul Toni Grebla a desfasurat activitati comerciale direct si prin interpusi si a exercitat calitatile de asociat, respectiv administrator / director general, in legatura cu ferma agricola situata in comuna Telesti, satul Somanesti (tarlaua 100, parcela 1), judetul Gorj si respectiv SC Electra Balistic SRL (societate la care fiii sai au calitatea de asociati cu cate 2% fiecare, iar Prundianu Mihai este asociat cu 57%), avand ca obiect principal de activitate productia de energie electrica)", potrivit documentelor anchetatorilor.

Procurorii sustin ca, in declaratiile de avere, Toni Grebla nu recunoaste existenta vreunor venituri sau proprietati in legatura cu ferma de crestere a strutilor din comuna Telesti. Din inscrisurile de la dosar rezulta ca ferma agricola din Telesti, satul Somanesti, se afla pe un teren al caror acte de proprietate, pe numele soacrei lui Toni Grebla, au fost semnate de acesta, in perioada in care a fost prefect al judetului Gorj si respectiv presedinte al Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

Toni Grebla mai este acuzat ca, incepand din august 2014, Toni Grebla ar fi intreprins demersuri pentru intermedierea unei legaturi comerciale de export intre omul de afaceri Ion Bircina si Constantin Bartolomeu Savoiu, cunoscut ca "Generalul". "Impreuna cu alte persoane, suspectul Toni Grebla a constituit un grup infractional organizat cu scopul de a initia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia Romania - Federatia Rusa, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de catre Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeana", au precizat procurorii DNA, in comunicatul de presa.

Anchetatorii sustin ca membrii grupului s-au intalnit de mai multe ori, atat in tara, cat si in afara tarii, si au actionat coordonat pentru indeplinirea scopului pentru care s-au constituit. "In perioada 2014 - 2015, acestia au efectuat acte pregatitoare in vederea savarsirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 - Codul Vamal", a mai aratat DNA in comunicat.

In acelasi dosar, generalul in rezerva Bartolomeu Savoiu a fost adus cu mandat de catre anchetatori, la Directia Nationala Anticoruptie.

La DNA urmeaza sa fie adus si omul de afaceri gorjean Ion Bircina, suspectat de cumparare de influenta, au declarat surse judiciare.

Toni Grebla, in varsta de 62 de ani, este de profesie avocat, in perioada 1980-1989 facand parte din Baroul Gorj. El a fost fondatorul CFSN Gorj, fiind presedinte al filialei, iar in 1990 a fost numit prefect de Gorj, fiind primul prefect al judetului dupa revolutie.

Toni Grebla a ocupat functia de prefect al judetului Gorj pana in anul 1993, dupa care a fost, pana in 1997, prim-secretar la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa Oficiul European al Natiunilor Unite si alte organizatii internationale din Geneva. Toni Grebla a mai fost prefect de Gorj si in perioada 2000-2003, iar ulterior, pana in 2004, a fost consilier la Ministerul Administratiei si Internelor. In perioada 2005-2008, a fost director general al Asociatiei Patronale Miniere din Romania PATROMIN.

In 2008, Toni Grebla a fost ales senator de Gorj, din partea PSD, in legislatura 2008-2012 fiind presedintele Comisiei Juridice din Senat, iar din 2012, cand a fost ales din nou senator, a fost vicepresedinte al acestei comisii. El este judecator la Curtea Constitutionala din decembrie 2013, din partea Senatului, inlocuind-o atunci pe judecatoarea Iulia Motoc, aleasa magistrat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. De-a lungul timpului, Toni Grebla a aparut alaturi de mai multe persoane controversate, intre care Ion Bircina, considerat unul din cei mai bogati oameni de afaceri de etnie roma din Gorj si cunoscut pentru afacerile sale controversate cu statul. Constantin Bartolomeu Savoiu, in varsta de 70 de ani, este general in rezerva, fiind si Mare Maestru al Marii Loji Nationale Romane -1880.

In octombrie 2012, omul de afaceri de etnie roma Ion Bircina a fost trimis in judecata de DNA, alaturi de alti trei parteneri de afaceri de-ai sai, pentru ca ar fi oferit mita de peste o jumatate de milion de euro fostului senator Gergely Olosz, pentru a-i fi atribuit preferential un contract de furnizare de energie la CEZ Oltenia, in perioada 2007-2008 Gergely Olosz fiind presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE).

In iulie 2013, Bircina a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la patru ani de inchisoare cu executare in acest dosar, in timp ce Olosz Gergely a fost condamnat la sapte ani de inchisoare. In prezent, dosarul este pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, dupa ce magistratii au stabilit ca Tribunalul nu era competent sa judece cauza, intrucat fostul parlamentar avea calitatea de avocat, ceea ce atrage competenta Curtii de Apel. Urmatorul termen in acest proces este stabilit pentru 13 februarie.

In ianuarie 2012, Ion Bircina a fost retinut pentru 24 de ore, pentru marturie mincinoasa, intr-un dosar care viza un barbat din Gorj condamnat pentru evaziune fiscala si spalare de bani. La momentul respectiv, Bircina a fost eliberat din arestul IPJ Gorj dupa 24 de ore, el plecand de la sediul Politiei Gorj cu un bolid de lux care avea in parbriz ecuson de libera trecere eliberat de Senatul Romaniei.

In aprilie 2010, Barcina a organizat o nunta fastuoasa pentru fiica sa, pentru mai multe zeci de minute el platind trei elicoptere care sa stea in zbor deasupra Portii Sarutului, pe parcursul ceremoniei de casatorie. Toni Grebla, care atunci era senator PSD de Gorj, a fost nas al fiicei lui Bircina.

Sursa foto: MediafaxFoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri