Criza cauzata de creditele in franci elvetieni a readus in discutie proiectul de lege a insolventei persoanelor fizice, considerata drept o posibila solutie pentru cei care nu-si mai pot plati ratele la banci, dupa cresterea fulminanta a cursului valutar. In ultimii ani, in Romania, au existat mai multe propuneri legislative avand drept obiect insolventa persoanelor fizice, care, din varii motive, nu au trecut insa de procedurile de aprobare legislativa din cadrul Parlamentului. Ultima propunere legislativa de acest gen („Proiectul de Lege”), depusa in Parlament in iunie anul trecut, a primit votul pozitiv al Senatului (in baza procedurii de aprobare tacita) in decembrie 2014 iar in prezent se afla pe masa de lucru a Camerei Deputatilor.
Cei vizati de aceasta initiativa, pe care unii o considera drept o solutie salvatoare, ar trebui sa cunoasca deopotriva avantajele si neajunsurile prevederilor legale in forma actuala.
In primul rand, reglementarea insolventei persoanei fizice nu este o noutate in peisajul legislativ european. Alte jurisdictii precum Polonia, Germania, Franta, Italia, Spania beneficiaza deja de un cadru legislativ in aceasta materie. Prin urmare, s-ar putea sustine ca, in economia actuala, urmand exemplul altor tari europene, ar putea fi oportuna reglementarea unui cadru legislativ similar si in Romania.
Legea ar permite practic romanilor care nu-si mai pot plati datoriile la banci sa intre sub protectia tribunalului. Proiectul de act normativ prevede faptul ca posibilitatea deschiderii procedurii insolventei persoanelor fizice este un drept, si nu o obligatie a debitorilor. In principiu, prin Proiectul de Lege se doreste implementarea unui mecanism de solutionare a cazurilor de insolventa aplicabile unor simpli consumatori (si anume persoane care nu au datorii rezultand din activitati profesionale).
Citeste si:
Cu toate acestea, este important sa evidentiem faptul ca Proiectul de Lege, definind aria de aplicare a acestui act normativ, stabileste „debitorii” ca fiind persoane fizice care „nu actioneaza ca si persoane fizice autorizate la momentul solicitarii de declansare a procedurii de insolventa”. Cu titlu de exceptie, Proiectul de Lege extinde domeniul de aplicare si la debitorii care au „datorii care decurg din activitati comerciale” (si anume desfasurate ca persoane fizice autorizate) cu respectarea a doua conditii alternative, respectiv: (i) cand creditorii consimt la inceperea procedurii de insolventa sau (ii) valoarea totala a datoriilor rezultate din activitatile comerciale nu depaseste suma de 45.000 lei, iar debitorul nu are mai mult de 20 de creditori la momentul solicitarii procedurii de insolventa.
Citeste si:
Un alt avantaj al proiectului este reprezentat de faptul ca, de la data deschiderii procedurii si pe intreaga durata a acesteia, toate actiunile contencioase si necontencioase de executare silita asupra bunurilor debitorului sunt suspendate, si nu se vor acumula dobanzi, dobanzi penalizatoare, penalitati sau alte tipuri de costuri. De asemenea, procedura reglementata prin Proiectul de Lege prevede ca cererea de deschidere a insolventei formulata de debitor trebuie sa fie insotita, printre altele, de un plan de rambursare a datoriilor. In baza acestui plan, debitorul este abilitat sa recurga la diminuari importante ale datoriilor sale (pana la 60% din valoarea nominala a creantelor chirografare).
La finalul procedurii insolventei, debitorul poate fi scutit de plata creantelor ramase nerambursate: (i) daca debitorul isi indeplineste toate obligatiile corespunzator si in timp util potrivit planului; sau (ii) daca lichidarea activelor debitorului este finalizata. Singurele ipoteze in care o asemenea scutire este refuzata sunt: (i) incalcarea de catre debitor a obligatiilor impuse de lege sau asumate prin plan; si (ii) pe durata procedurii de insolventa sunt descoperite aspecte care ar fi justificat refuzul cererii de insolventa.
Citeste si:
Se poate astfel observa faptul ca Proiectul de Lege ofera posibilitatea pentru un debitor sa beneficieze de asa-numitul „fresh start”, chiar si in conditiile in care creantele creditorilor sai nu vor fi fost platite in intregime, sau nici macar intr-o maniera cat de cat satisfacatoare pentru creditori (cand debitorul nu mai are nici un bun in patrimoniul sau pentru a fi supus lichidarii).
Printre vulnerabilitatile acestui proiect, poate fi mentionat faptul ca procedura insolventei poate fi initiata si de creditori, iar nu doar de catre debitor. Astfel, date fiind efectele pe care le genereaza deschiderea procedurii, dreptul creditorilor de a initia procedura insolventei ar putea fi folosit de catre acestia ca o masura de presiune fata de debitori pentru satisfacerea creantelor lor. Concret, odata cu deschiderea procedurii si pana la aprobarea planului, debitorului i se va ridica dreptul de administrare cu privire la bunurile sale, drepturi care vor fi exercitate prin intermediul administratorului judiciar. Practic, debitorul nu va mai putea dispune de bunurile sale, fara acordul prealabil al administratorului judiciar, cu exceptia tranzactiilor obisnuite necesare pentru debitor si pentru cei care depind de acesta, spre a suporta costurile de trai de baza. Odata cu deschiderea procedurii, toate creantele asupra debitorului devin scadente si vor trebui achitate.
Citeste si:
Desi Proiectul de Lege ofera si posibilitatea creditorilor sa initieze procedura insolventei persoanelor fizice, in concret, suntem de parere ca in foarte putine cazuri acestia vor fi, in mod real, interesati sa initieze o asemenea procedura. Motivul este ca, in varianta actuala, implementarea procedurii prevazuta de Proiectul de Lege presupune o serie dezavantaje notabile pentru creditori. Spre exemplu, potrivit Proiectului de Lege, „Un creditor poate depune o cerere pentru aplicarea proceduri de insolventa unui debitor, daca poate dovedi faptul ca debitorul nu are capacitatea de a-si achita datoriile la momentul scadentei acestora si in cazul in care valoarea totala nominala a creantei [...] depaseste suma de 25.000 lei” (subl. ns.). Practic, se impune in sarcina creditorului obligatia de a proba incapacitatea de plata a debitorului, dovada care nu poate fi facuta in lipsa unei imagini clare asupra intregului activ si pasiv al debitorului (pe care creditorul, evident, nu o are).
Citeste si:
De asemenea, Proiectul de Lege contine prevederi insuficiente si inadecvate in ceea ce priveste informarea/notificarea creditorilor pe durata intregii proceduri, precum si drepturile acestora in cazul in care cerintele privind informarea adecvata nu au fost indeplinite.
O alta vulnerabilitate a proiectului o reprezinta definirea notiunilor „adunare a creditorilor” si „reprezentant al creditorilor”, lipsind reglementarile clare cu privire la procedura de lucru a adunarii creditorilor/reprezentantului acestora, termenele de intrunire, atributii, etc.
Acest fapt ar putea duce la blocaje importante in derularea procedurii sau la afectarea drepturilor/intereselor creditorilor, dar si la privarea creditorilor de elementare mecanisme de protejare a intereselor lor. Spre exemplu, creditorii au la dispozitie un termen limitat de a comenta/obiecta asupra planului, iar lipsa formularii comentariilor creditorului echivaleaza cu un acord asupra planului ce este supus spre aprobare creditorilor neinruditi, indiferent de natura creantelor lor - creante garantate, negarantate, bugetare, etc. Astfel, singurul criteriu ramane valoarea nominala a creantei si nu se mai tine cont de interesele altor categorii legale de creditori (creditori garantati) care, in mod normal, ar trebui beneficieze de o protectie sporita.
Citeste si:
Pentru validitatea planului, trebuie sa se prevada acoperirea creantelor in proportie de minim 40% din valoarea lor. Instituirea unui procent minim de indestulare poate fi privita ca o solutie arbitrara, ce poate sa duca la abuzuri din partea unor debitori prin impunerea unui plan menit sa satisfaca doar partial creantele lor (chiar daca acestia, in fapt, ar putea sa le satisfaca intr-o proportie mai mare). Pe durata implementarii planului, creditorii nu au un control real asupra actiunilor debitorului cu privire la patrimoniul acestuia. Creditorii raman niste jucatori eminamente pasivi, in sensul ca nu pot ajusta sau cenzura actele debitorului, ci pot cel mult reactiona in masura in care nu isi primesc transele asumate prin graficul de rambursare din plan.
In ceea ce priveste sumele obtinute in procesul de lichidare a bunurilor debitorului, acestea sunt distribuite in conformitate cu regulile din Legea privind procedura insolventei nr. 85/2006 (a se citi, Legea nr. 85/2014, dupa intrarea sa in vigoare). Trimiterea la regulile stabilite de Legea nr. 85/2014 ar putea sa genereze dificultati de aplicare/interpretare, intrucat categoriile de creditori din Legea nr. 85/2014 sunt specifice raporturilor juridice cu persoane juridice sau persoane fizice, profesionisti.
Totodata, intrucat Proiectul de Lege nu reglementeaza mecanisme de protectie adecvate pentru creditori, procedura eliberarii de datorii reziduale ar putea fi speculata de debitorii de rea-credinta in detrimentul creditorilor sai. De exemplu, un asemenea debitor ar putea propune un plan dezavantajos pentru creditori, dificil de aprobat de catre acestia tocmai pentru a trece direct in faza lichidarii bunurilor si a beneficia de reducerea datoriilor sale intr-o perioada de timp cat mai scurta.
Avem, asadar, expuse avantajele si slabiciunile unei legi care in acest moment nu exista. Totodata, avem si premisele care ne apropie de transformarea acestei ipoteze intr-un context real si reglementat. Cu toate acestea, indiferent de modelele adoptate, legiuitorul roman trebuie sa asigure o reglementare eficienta, cu accent pe mentinerea unui echilibru intre interesele creditorilor, ale debitorului, dar si ale societatii in general. Pentru atingerea acestor obiective trebuie sa se inceapa, inainte de toate, cu stabilirea clara a domeniului de aplicare.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
