Bogdan Chirieac pierde procesul in care ii cerea daune morale lui Cristian Sima

Analistul politic Bogdan Chirieac a pierdut definitiv procesul in care i-a cerut brokerului Cristian Sima daune morale pentru acuzatiile la adresa sa, in valoare de 1,5 milioane de dolari, informeaza Mediafax.

Curtea de Apel Bucuresti a decis sa-i dea castig de cauza lui Cristian Sima, dupa ce Tribunalul Bucuresti dispusese, in 4 februarie 2014, ca brokerul sa ii plateasca lui Chirieac daune de 30.000 de dolari. "Admite in parte, astfel cum a fost precizata, actiunea formulata in contradictoriu cu paratul Sima Cristian. Obliga paratul Sima Cristian la plata sumei de 30.000 USD daune morale (echivalent in lei la data platii). Respinge cererea de obligare a paratului Sima Cristian la plata de daune materiale", potrivit deciziei de anul trecut, de la Tribunalul Bucuresti.

Aceasta decizie a fost contestata atat de Chirieac, cat si de Sima, la Curtea de Apel Bucuresti. "Admite apelul. Schimba in parte sentinta apelata in sensul ca: Respinge in tot actiunea si cererea de cheltuieli de judecata a reclamantului", este decizia defintiva din 3 februarie a Curtii de Apel Bucuresti.

In noiembrie 2012, agentia Mediafax relata ca analistul politic Bogdan Chirieac l-a dat in judecata pe brokerul Cristian Sima, cerandu-i daune morale si materiale, pentru acuzatiile la adresa sa. "Jurnalistul Bogdan Chirieac, reprezentat de Chiuariu si Asociatii (CAAL), raspunde recentelor acuzatii nefondate ale lui Cristian Sima printr-o actiune in raspundere civila delictuala. Jurnalistul cere de la acesta daune morale in valoare de 1.500.000 USD, plus daune materiale. De asemenea, fata de jurnalistul Liviu Avram care a publicat un articol continand acuzatii nefondate la adresa dlui Chirieac urmeaza a fi introdusa o actiune in raspundere civila delictuala prin care se vor cere daune morale de 640.000 USD, la care se adauga si daune materiale", se arata intr-un comunicat al casei de avocatura.

Avocatii anuntau si ca au depus, in numele lui Bogdan Chirieac, o plangere penala pentru infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale, privind inscrisurile bancare false publicate in presa despre care s-a sustinut ca demonstreaza transferurile din "asa-zisul cont" al lui Chirieac din Elvetia. Avocatii sustineau ca daunele materiale se impun dupa ce Chirieac ar fi pierdut un contract imnportant ca urmare a dezvaluirilor lui Sima.

Citeste si:
Fostul sef al Ericsson Romania recunoaste ca a platit politicieni
Fostul sef al Ericsson...

Brokerul Cristian Sima a sustinut, la vremea respectiva, intr-un interviu televizat, ca are dovezi despre un transfer bancar de la concernul suedez Ericsson catre analistul politic Bogdan Chirieac, care, ulterior, vira banii mai departe catre anumiti oameni politici. Ulterior, Ericsson a castigat licitatia pentru implementarea apelului de urgenta 112. Sima il incrimina pe Bogdan Chirieac ca ar fi intermediat virarea unor sume de bani "catre politicieni din toate partidele", sugerand ca acesti bani reprezentau mita.

Sursa foto: Mediafax
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri