Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului si deputat UDMR, ar putea intra sub urmarire penala la solicitarea DNA (Directia Nationala Anticoruptie), care a cerut aviz de la Camera Deputatilor, in dosarul in care este acuzat ca ar fi luat mita pentru interventii in vederea atribuirii unor contracte, cauza redeschisa recent de DNA Oradea.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Codruta Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie referatul cauzei, in vederea sesizarii Camerei Deputatilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Laszlo Borbely, fost ministru al Ministerului Mediului si Padurilor, in legatura cu savarsirea a trei infractiuni de trafic de influenta, arata Mediafax.

Cererea de avizare a urmaririi penale a fost formulata intrucat exista suspiciuni ca, in 2011, Laszlo Borbely, atunci ministru al Mediului si Padurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al SC Lescaci Com SRL Negresti Oas, foloase necuvenite in valoare de 80.952 de lei, constand in renovarea si utilarea unui apartament, pentru a-si exercita influenta asupra unor functionari din Administratia Nationala "Apele Romane" (ANAR), in vederea determinarii acestora sa favorizeze firma la licitatii organizate prin Administratiile Bazinale din teritoriu.

Borbely mai este suspectat si ca, in 2011, ar fi primit de la Anton Petru Molnar, administrator de fapt al SC Azimut Com SRL Acatari, foloase necuvenite in valoare de 112.199 de lei, constand in reamenajarea si extinderea unui imobil apartinand acestuia, pentru a interveni la functionari din ANAR sa favorizeze firma la licitatii organizate prin Administratiile Bazinale din teritoriu.

In 2012, cererea DNA a fost respinsa

De asemenea, tot in 2011, Laszlo Borbely ar fi primit de la administratorul a doua societati comerciale suma de 50.000 de euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta sa obtina lucrari in domeniul gospodaririi apelor si sa incaseze contravaloarea lucrarilor executate. La cererea transmisa Camere Deputatilor au fost atasate referatul intocmit de procurorii DNA Oradea si sapte volume cuprinzand copii ale dosarului de urmarire penala.

In 11 septembrie 2012, plenul Camerei Deputatilor a respins cererea procurorilor DNA de incuviintare a urmaririi penale fata de Laszlo Borbely, astfel ca procurorii au dispus solutia de netrimitere in judecata. Ulterior au aparut noi elemente privind suspiciunea savarsirii unei alte infractiuni de trafic de influenta de catre Laszlo Borbely, in perioada exercitarii functiei de ministru al Mediului si Padurilor.

Prin urmare, procurorii DNA Oradea au dispus, in 5 ianuarie 2015, revocarea solutiei de neincepere a urmaririi penale, iar judecatorul de camera preliminara de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat solutia, astfel ca dosarul lui Laszlo Borbely, in care este suspectat de trafic de influenta, a fost redeschis.

In dosarul in care DNA a dispus, in 14 ianuarie 2014, neinceperea urmaririi penale in cazul lui Laszlo Borbely, au fost trimisi in judecata, la acea vreme, Ioan Ciocan si Anton Petru Molnar, pentru cumparare de influenta, precum si Szabolcs Szepessy, consilier personal al lui Borbely in perioada in care acesta era ministrul Mediului, pentru complicitate la trafic de influenta si complicitate la cumparare de influenta. Dosarul este judecat de Tribunalul Satu Mare.

Sursa foto: Agerpress

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri