Procurorii DNA extind urmarirea penala impotriva deputatului Sebastian Ghita, pentru noi fapte de coruptie comise de cand acesta este parlamentar, dar si inaintea mandatului, au declarat surse judiciare, precizand ca Ghita a fost citat sa se prezinte, miercuri, la DNA Ploiesti.

Conform surselor citate, Sebastian Ghita este acuzat de noi fapte de coruptie savarsite inainte de 2012, data la care a fost ales deputat intr-un colegiu din judetul Prahova, dar si in perioada mandatului de parlamentar. De asemenea, sursele judiciare au precizat ca procurorii DNA Ploiesti vor extinde sechestrul asigurator asupra averii lui Sebastian Ghita, in conditiile in care pe o parte din bunurile acestuia a fost deja pus sechestru in dosarul in care este urmarit penal pentru sprijinirea unui grup infractional organizat, alaturi de Iulian Hertanu, cumnatul premierului Vixtor Ponta, de presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosmn, dar si de alti inculpati cu putere de decizie in judetul Prahova, scrie Mediafax.

Seful CJ Prahova, Mircea Cosma, si deputatii Vlad Cosma si Sebastian Ghita se afla sub control judiciar de peste 120 de zile in dosarul in care DNA Ploiesti ancheteaza modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrarilor de canalizare din orasul Comarnic. Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii sustin ca, in perioada 2011 - 2015, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fost presedinte al filialei judetene a PSD, a facut demersuri (interventii pentru numirea in functii a unor persoane, obtinerea de informatii confidentiale - activitati derulate direct sau prin intermediul consilierilor sai personali) la functionari ai SC Hidro Prahova si a exercitat presiuni (amenintari cu privire la inlocuirea din functie) asupra directorului general al societatii, pentru ca acestia sa atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrari pentru extinderea retelei de canalizare in orasul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a facut presiuni pe durata derularii contractului pentru prelungirea termenelor de executie si efectuarea ilegala de plati.

"Scopul grupului infractional astfel format si sprijinit a fost atins, urmarirea penala facuta pana la acest moment relevand: deturnarea din cadrul proiectului si insusirea in interes propriu, de catre membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicati in numerar din conturi ale persoanelor juridice si fizice, reprezentand 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, catre «partenerii» la care se pretinde ca au fost subcontractate lucrari), sustragerea de la plata catre stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentand TVA si 1.006.117 de lei reprezentand impozit pe profit)", arata DNA.

Proiectul privind extinderea retelei de canalizare la Comarnic, in valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, insa lucrarile, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfarsitul anului trecut. In dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfarsitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploiesti atat mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cat si sora acestuia, Alexandra Hertanu. Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociata, alaturi de ginerele sau, Iulian Hertanu, in firma "Hertanu Projects" SRL. Hertanu mai este asociat in firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociati, in timp ce sotia sa, Alexandra Florina Hertanu, sora premierului Victor Ponta, este asociata in firma SC Exfin 2000 SRL, unde detine 49 % din actiuni, iar o alta persoana, Natalia Maier, detine 51 % din actiunile firmei.

Firma Hertanu Projects SRL, al carei asociat principal este Iulian Hertanu, a fost inregistrata in anul 2004, cu sediul social in Bucuresti si are ca principal domeniu de activitate specific agentiilor de publicitate. Hertanu detine 95% din aceasta firma, al carei administrator este, in timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%. SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comertului alte cateva zeci de activitati secundare, de la editarea ziarelor la "activitati de servicii suport pentru invatamant” sau intermedieri in comertul cu animale.

In noua declaratie de avere a lui Ghita nu mai apare un cont de 5,5 mil. dolari declarat in 2014

Deputatul Sebastian Ghita are, potrivit ultimei declaratii de avere, trei terenuri si o casa in Ploiesti, ceasuri, bijuterii si obiecte de arta de 17 milioane de euro, un fond de investitii de 18 milioane de euro, insa nu mai este mentionat un cont cu 5,5 milioane dolari pe care il declara in 2014. Potrivit ultimei sale declaratii de avere, din 15 iunie, deputatul Sebastian Ghita are trei terenuri intravilane in Ploiesti, dobandite in perioada 1999-2008, cu suprafete de 90 de metri patrati, 140 de metri patrati si 265 de metri patrati, unul dintre terenuri fiind detinut impreuna cu sotia sa, Madalina Ghita.

De asemenea, Ghita mai are o casa in Ploiesti, de peste 1.200 de metri patrati, cumparata in anul 2009, tot impreuna cu sotia sa. Deputatul Sebastian Ghita are ceasuri in valoare de 900.000 de euro, bijuterii in valoare de 3,1 milioane de euro si obiecte de arta de 13 milioane de euro, dobandite in perioada 1997-2012. In declaratia sa de avere, deputatul a mai mentionat doua conturi bancare in care are 18.000 de lei si un fond de investitii la UBS Elvetia in valoare de 18 milioane de euro, deschis in 2011. In declaratia de avere din 2014, el nota si un cont bancar deschis in 2013, in care erau 5,5 milioane de dolari, acest cont nemaifigurand insa si in actuala declaratie de avere.

De asemenea, Ghita mentioneaza in ultima sa declaratie de avere ca a acordat doua imprumuturi in nume personal, unul in valoare de 90.300.000 de euro, iar altul de 9.000.000 de dolari, imprumuturi apar si in declaratia de evere din 2014. In ultimul an, in calitate de deputat, Ghita a avut un venit 58.890 de lei, iar sotia sa, Madalina, a obtinut de la SC Studio Harry un venit de 18.680de lei.

Ghita, la intrarea la DNA: Am primit citatie. Nu m-am gandit ca vin sa o caut pe soacra lui Moisescu

Sebastian Ghita a declarat, miercuri, la intrarea la DNA Ploiesti, ca a primit o citatie saptamana trecuta, ca nu stie de ce a fost chemat si daca a fost extinsa urmarirea penala si ca spera ”sa nu se intample lucruri rele”, adaugand: ”Nu m-am gandit ca vin sa o caut pe soacra lui Moisescu”. Sebastian Ghita a ajuns la DNA Ploiesti miercuri dimineata, la ora 9.30, el spunand ca saptamana trecuta a primit citatie sa se prezinte in fata procurorilor.

Intrebat daca stia despre extinderea urmaririi penale impotriva sa, Ghita a raspuns: ”M-ati informat dumneavoastra. Saptamana trecuta am primit o citatie sa ma prezint la DNA. Nu m-am gandit ca vin sa o caut pe soacra lui Moisescu (n.r. -Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, urmarit in dosarul primarului Andrei Chiliman)”.

De asemenea, intrebat daca se asteapta sa fie suspendat din functia de parlamentar, el a raspuns: ”Mi-e tare teama ca o astfel de chestiune nu se poate intampla decat cu voia Camerei din care facem parte. Știti ca este o intreaga dezbatere in societate acum daca nu cumva impotriva membrilor Camerei Deputatilor si membrilor Senatului, impotriva administratiei locale, impotriva Guvernului nu exista un fel de plan si de idee de a le scoate practic din joc. Nu stiu ce se intampla astazi”. El a sustinut ca nu cunoaste noile acuzatii sau daca s-a extins urmarirea penala si daca sunt noi probe in dosarul sau, insa va afla dupa discutiile cu procurorii DNA.

Intrebat la ce se asteapta astazi, Ghita a raspuns: ”Ma gandesc ca ar fi bine sa nu se intample lucruri rele, dar nu poti sa stii. Totusi, in noiembrie au fost alegeri, au trecut cateva luni, dupa cum se vede au aparut acuzatii impotriva premierului, impotriva familiei sale, impotriva mea, impotriva cercului sau relational. Nu striu de ce se intampla toate lucrurile astea (...) Nu-mi dau seama exact ce se intampla astazi in Romania, dar haideti sa avem rabdare si sa aflam (...) E putin surprinzator ca dupa multi ani de zile imediat cum o zona din esichierul politic pierde alegerile impotriva ei apar dosare”.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri