Marian Vanghelie, primarul suspendat al sectorului 5, a fost trimis in judecata de DNA, in dosarul in care este acuzat de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani. Vanghelie se afla in arest preventiv din 14 martie.

In acelasi dosar urmeaza sa fie judecati, sub control judiciar, si omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mita si spalare de bani, Sorin-Stefan Ciocan, pentru spalare de bani si directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mita si spalare de bani, anunta Mediafax.

De asemenea, procurorii l-au trimis in judecata si pe Marin Dumitru, in stare de libertate, pentru dare de mita. Conform rechizitoriului procurorilor, in perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, in calitate de primar al sectorului 5 din Bucuresti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae si partial de Laura Ciocan, a cerut si a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite in cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentand un "comision" de 20% din incasari.

"Aceste foloase au fost pretinse si primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-si exercita atributiile de serviciu atat in vederea atribuirii de catre Primaria Sectorului 5 si serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achizitii publice firmelor controlate de omul de afaceri cat si pentru a dispune efectuarea platii lucrarilor aferente acestor contracte (valoarea totala a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)", conform procurorilor anticoruptie.

Anchetatorii sustin ca foloasele necuvenite la care se face referire in rechizitoriu au constat in predarea de sume de bani lichizi, incheierea si executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societati comerciale controlate de catre Vanghelie ori in legatura cu care acesta avea un interes personal, in cedarea partilor sociale si, implicit, a patrimoniului – unei societati comerciale catre persoane indicate de edilul suspendat sau in transferul dreptului de proprietate asupra a doua vile catre o persoana indicata de Marian Vanghelie. De asemenea, au fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, au fost oferite ceasuri, s-au incheiat contracte de sponsorizare cu Primaria Sectorului 5 Bucuresti, in vederea sustinerii financiare a organizarii unor manifestari publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie si au fost achitate sume de bani unor persoane care au intocmit liste cu semnaturi pentru sustinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.

Mai mult, procurorii arata ca alte "foloase necuvenite" au constat in: suportarea costurilor unor lucrari de renovare la obiective indicate de Marian Vanghelie, suportarea costurilor de renovare ale unor magazine apartinand unei societati comerciale, controlata de primarul suspendat, dar si de achitarea costurilor aferente unor petreceri private.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri