Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Constanta, la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu in dosarul privind subfinantarea Centrului Militar Zonal, decizia nefiind definitiva.

Tribunalul Constanta a decis, miercuri, condamnarea lui Nicusor Constantinescu la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu, dar si interzicerea mai multor drepturi, in dosarul in care presedintele CJ Constanta a fost judecat pentru subfinantarea Centrului Militar Zonal, transmite Mediafax.

Astfel, presedintelui CJ Constanta ii este interzis sa isi exercite dreptul de a ocupa o functie publica, dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat pe o durata de cinci ani dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate.

Nicusor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizata cu indicele inflatiei la data efectuarii platii, catre partea civila Ministerul Apararii Nationale - Statul Major General, restul pretentiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate.

De asemenea, Nicusor Constantinescu este obligat la plata sumei de 8.000 de lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat. Decizia Tribunalului Constanta nu este definitiva si poate fi atacata cu apel in termen de zece zile de la comunicare.

Procesul de la Tribunalul Constanta in care Nicusor Constantinescu, care are interdictie de a-si exercita functia de presedinte al Consiliului Judetean, a fost judecat pentru abuz in serviciu in forma continuata, fiind acuzat ca nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, s-a finalizat in 30 septembrie.

Procurorul DNA a cerut, la acel termen, ca Nicusor Constantinescu sa fie condamnat la o pedeapsa privativa de libertate intre 3 si 15 ani, in timp ce acesta si avocatii sai au solicitat achitarea. "Am cerut achitarea clientului nostru pentru ca am considerat ca nu sunt intrunite faptele de abuz in serviciu in forma continuata, asa cum s-a mentionat in actul de inculpare si din aceste considerente am solicitat achitarea, insa, daca s-ar considera ca el se va face vinovat de vreo fapta incriminatorie, aceasta poate fi cel mult o contraventie", afirma avocatul Petre Buneci.

Nicusor Constantinescu declara ca este dispus sa achite prejudiciul catre partea civila, in cazul in care va exista o decizie definitiva si irevocabila care sa il confirme. "Am platit in contul unui executor judecatoresc peste 80.000 de lei, suma care reprezinta asa-numitul prejudiciu pe care l-as fi facut Ministerului Apararii Nationale, respectiv Centrului Militar Zonal. In situatia in care, definitiv si irevocabil, se va dovedi ca exista acest prejudiciu acesti bani consemnati in contul executorului judecatoresc pentru acest dosar vor fi trecuti in contul MApN. Daca se va dovedi ca exista acest prejudiciu, pentru ca stiti ca in acest dosar nu a existat nicio expertiza, doar raportul specialistului DNA, desi am cerut aceasta expertiza", spunea atunci Nicusor Constantinescu.

Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicusor Constantinescu nu ar mai fi asigurat piese de schimb si consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal si, la cererea Consiliului Judetean Constanta, au fost intrerupte si serviciile de telefonie prestate de diversi operatori, "posibilitatile de comunicare ale unitatii militare fiind paralizate".

In aceeasi perioada, Consiliul Judetean Constanta ar fi adoptat doua hotarari prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care il ocupa, insa ambele au fost anulate ca urmare a unor actiuni in justitie.
In 2010, Nicusor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de paza a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza cladirii a fost asigurata de catre personalul unitatii, desi in interior se afla armament si munitie de razboi, precum si documente clasificate, preciza DNA.

Activitatea Centrului Militar Zonal Constanta a fost serios tulburata din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilitatilor si a serviciilor de paza, dupa rezilierea de catre Nicusor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. In anul 2011, Consiliul Judetean Constanta a finantat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, in anul 2012 suma alocata unitatii a fost zero lei, iar in anul 2013 a fost achitata suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, in anii precedenti, preciza DNA.

Sumele repartizate de Consiliul Judetean Constanta Centrului Militar Zonal au fost insa insuficiente, unitatea militara inregistrand debite importante la furnizorii de utilitati care au formulat actiuni in justitie pentru recuperarea acestor sume.

Aceste demersuri retinute in sarcina lui Nicusor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apararii Nationale in cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.

In acest dosar, Nicusor Constantinescu se afla sub control judiciar si are interdictia de a-si exercita functia de presedinte al Consiliului Judetean Constanta, dar si sa ia legatura cu angajati ai CJ Constanta sau consilieri judeteni.

In 16 aprilie 2015, Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA Constanta intr-un dosar in care ar fi prejudiciat cu peste 8 milioane de euro judetul Constanta, el fiind acuzat de abuz in serviciu (trei infractiuni, din care doua in forma continuata, constituire a unui grup infractional organizat si conflict de interese (noua infractiuni, din care cinci in forma continuata).

Constantinescu a mai fost trimis in judecata de catre procurorii anticoruptie intr-un dosar in care este acuzat ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi si in altul pentru ca a atribuit nelegal terenuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri