Omul de afaceri Remus Truica a constituit alaturi de alte persoane un grup infractional pentru dobandirea unei averi revendicate nelegal ”de o persoana interesata”, cerand in schimbul traficului de influenta intre 50-80% din fiecare bun obtinut, prejudiciul ajungand la aproape 136 de milioane euro.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Brasov au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truica pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, spalare a banilor, complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, a lui Dan Catalin Andronic, jurnalist si consultant politic, pentru constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta, a lui Robert Mihaita Rosu, avocat partener in cadrul unei case de avocatura, pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, complicitate la spalarea banilor si complicitate la abuz in serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societati comerciale si consilier, pentru constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalarea banilor, dar si a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta, scrie Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, incepand cu luna noiembrie 2006, Remus Truica, Robert Mihaita Rosu si alte persoane au constituit un grup infractional care a avut ca scop dobandirea intregii averi revendicate nelegal de o persoana interesata, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autoritatilor/institutiilor detinatoare a acestor proprietati, instigarea si complicitatea la savarsirea, de catre aceste persoane, a infractiunii de abuz in serviciu, prin punerea la dispozitie si semnarea inscrisurilor necesare si traficarea influentei reale asupra functionarilor publici.

La acest grup infractional au aderat in anul 2007 Dan Andronic si Marius Marcovici, iar in 2011 si Claudiu Mateescu.

”De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicati in activitatea infractionala si s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evolutiei si realizarii interesului urmarit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat si gasind impreuna solutiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au pastrat in permanenta contactul cu persoana cumparatoare de influenta, dandu-i de fiecare data asigurari asupra succesului demersului infractional”, se arata intr-un comunicat al DNA.

Rolul lui Remus Truica in cadrul grupului a fost ”esential, in sensul ca persoana, reputatia si sustinerile acestuia au fost determinante in convingerea persoanei interesate pentru cumpararea influentei.

”Pe de alta parte, Remus Truica a prezentat «afacerea» celorlalti membri ai grupului, hotarand impreuna cu acestia sa se implice in realizarea demersului infractional, singura cale in obtinerea bunurilor pe care persoana interesata le revendica in mod nelegal. De asemenea, el a actionat ca mandatar al unei societati comerciale in actele intocmite cu cumparatorul de influenta, s-a intalnit in mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor intreprinse, a negociat cu acestia in interesul grupului, a discutat cu Robert Rosu, avocat, pentru intocmirea documentelor necesare crearii aparentei de legalitate, s-a prezentat in fata autoritatilor in numele cumparatorului de influenta, a discutat cu notari si avocati pentru intocmirea de inscrisuri necesare revendicarilor, si-a traficat influenta in mod real si a corupt functionari pentru atingerea scopului urmarit”, precizeaza DNA.

In acest context, incepand cu anul 2006, Truica i-a promis cumparatorului de influenta ca poate sa ii recupereze averea revendicata nelegal, pretinzand ca are relatii in lumea politica si in justitie la cel mai inalt nivel (consilier al primului ministru, serviciile unei firme de avocatura de top, prin care influenta poate ajunge chiar la instanta suprema), cerand in schimb o parte considerabila din aceasta avere, atat pentru el cat si pentru membrii grupului, intre 50 - 80% din fiecare bun care va fi obtinut.

Pentru realizarea scopului grupului, Remus Truica, ceilalti membrii a grupului si cumparatorul de influenta au ascuns natura ilicita a intelegerii prin incheierea, in 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii. Contractul a fost incheiat intre cumparatorul de influenta si o societate comerciala reprezentata de Truica.

”In concret, acest contract redactat de Robert Rosu prevede ca persoana cumpatatoare de influenta, in calitate de cedent, transmite/cesioneaza fara nicio rezerva, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente si viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate si identificate in contract (intre care si «Ferma Baneasa», teren in suprafata de 28,63 hectare). Societatea comerciala reprezentata de Truica se obliga sa plateasca, in anumite conditii, o suma de bani si sa asigure sprijin si asistenta in legatura cu bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Remus Truica a semnat alte inscrisuri/contracte prin care s-a urmarit ascunderea provenientei bunurilor retrocedate”, mai arata DNA.

Printre bunurile pretinse de cumparatorul de influenta s-a numarat si Ferma Baneasa, pentru care a depus o notificare in anul 2002, fara ca pana la preluarea ”afacerii” de catre acest grup infractional sa primeasca vreun raspuns.

Citeste si:

    In cursul anului 2008, ca urmare a notificarii susmentionate avand ca obiect Ferma regala Baneasa, transmisa spre solutionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti, Remus Truica a actionat in asa fel incat, prin intermediul unor persoane, sa ii determine pe membrii Consiliului de Administratie al institutului sa aprobe, in mod vadit nelegal, solicitarea cumparatorului de influenta.

    ”Ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus, cu incalcarea dispozitiilor din Legea nr.10/2001, restituirea in natura a Fermei regale Baneasa, in aceeasi zi fiind incheiat un protocol de predare - preluare. Decizia de restituire este abuziva, cererea nefiind insotita de documente justificative din care sa rezulte calitatea de mostenitor indreptatit sau incidenta Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii”, potrivit DNA.

    Citeste si:

      Prin aceasta activitate infractionala s-a cauzat un prejudiciu statului de 135.874.800 de euro (echivalent a 500.399.713 lei), suma care reprezinta, totodata, folos necuvenit pentru cumparatorul de influenta, Remus Truica si asociatii acestuia in grupul infractional.

      ”Pentru a obtine acest imobil, Remus Truica l-a convins pe directorul institutului sa sprijine aceasta solicitare, desi documentatia depusa era incompleta, expertiza era efectuata formal, oferindu-i in schimb foloase necuvenite, constand in plata unei excursii in strainatate pentru patru persoane”, mai arata DNA. In cauza se fac cercetari si fata de alte persoane.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



      Setari Cookie-uri